News

Bogdan Marișca, o viață în lumea raliurilor: “Am sacrificat multe pentru a fi cel mai rapid! Ajunsesem la datorii de 100.000 de dolari!”

25.06.2020 | 19:14
Bogdan Marisca o viata in lumea raliurilor Am sacrificat multe pentru a fi cel mai rapid Ajunsesem la datorii de 100000 de dolari
Bogdan Marișca are două titluri de campion național absolut de raliuri!
ADVERTISEMENT

Bogdan Marișca este un nume care se confundă cu raliul în România. Clujeanul depășește orice record de longevitate în motorsportului românesc, iar în această vară va bifa al 27-lea sezon consecutiv în Campionatul Național de Raliuri.

Ca să devină unul dintre cei mai buni piloți de raliuri din România, Bogdan Marișca a trecut prin situații extreme, de la accidente grave până la sacrificii financiare, ducând pasiunea pentru acest sport la cele mai înalte cote.

ADVERTISEMENT

Într-un interviu oferit pentru FANATIK.RO, Marișca și-a amintit momente incredibile pe care le-a trăit de-a lungul carierei. Chiar în acest weekend se deschide o nouă ediție a Campionatului Național, cu Raliul Argeșului.  

Rep: Îți mai aduci aminte cum a început totul?

Bogdan Marișca: Țin minte că m-a dus tata la o etapă de circuit aici în Cluj Napoca. Mă ținea în cârcă să pot vedea mașinile. Apoi, în fiecare vacanță mergeam la bunicii din Brașov, care locuiesc pe Drumul Poienii. Cred că este cel mai cunoscut loc din România pentru curse. Îți dai seama că stăteam de dimineața și până seara să văd mașinile. Așa a început totul. Apoi, când am mai crescut, mergeam cu trenul sau autobuzul la cursele din zona Ardealului.

ADVERTISEMENT

Când ai decis că e momentul să intri și tu în curse?

La începutul anilor ’90 eram nelipsit de la curse, căutam câte un pretext să stau în apropierea piloților. Așa s-a întâmplat ca în 1992, la Baia Mare, Titi Aur să abandoneze și să aleagă să urmărească restul probei speciale de pe margine. M-am dus la el și am început să îl asaltez cu întrebări. A vazut ca sunt pasionat și, în 1993, m-a luat la toate cursele lui. Participam la antrenamente, recunoașteri și eram spectator pe probele speciale. După câteva luni, mi-am luat inima în dinți și am rugat-o pe mama să îmi împrumute mașina, o Dacia 1410, să concurez la un campionat de amatori, Promo Rally se numește. Există și astăzi. Am luat locul 1 în etapa zonală și am terminat pe 5 la general. Ca premiu, am primit o licență în Campionatul Național de Raliuri. Atunci am zis că trebuie să încerc, altfel poate aș regreta toată viața.

Și așa ai ajuns să concurezi în același campionat cu cei pe care îi urmăreai de pe margine.

Da, dar tot cu mașina mamei, nu îți imagina că îmi permiteam să emit pretenții. Am improvizat un roll cage și m-am înscris. Atunci nu erau reguli stricte și nici nivelul de acum. Culmea, la prima etapă am abandonat. Până la urmă, am reusit sa termin restul raliurilor si aveam o șansa să am un rezultat bun la grupa mea (H10). Numai că la ultima etapa, Raliul Avram Iancu-Cluj, unde veniseră membrii familiei și prietenii să mă vadă, m-am răsturnat. Chiar într-un loc vizibil pentru spectatori. Îți dai seama că mama nu a fost prea fericită că nu mai avea cu ce să meargă la serviciu. Am terminat sezonul pe 3 în grupa mea. Eram fericit.

ADVERTISEMENT

 

Ce au zis părinții tăi, mai ales că tocmai le-ai distrus mașina?

Mama era în continuare supărată, dar  să știi că a crezut în visul meu. Chiar și așa, nu îmi permiteam să iau startul în noul sezon, în 1995. Abia făcusem rost de bani să repar mașina, nu mai aveam alții să merg la etape, dar am avut un noroc incredibil. Cred că momentul acesta l-aș pune la egalitate cu nașterea copiilor, căsătoria și câștigarea primului titlu absolut.

Ce anume?

Îmi depusesem CV-ul, dacă se poate spune așa, pentru a fi parte din echipa uzinei Dacia. Dar a venit prima etapă, la Brașov, și nu am avut niciun răspuns. Apoi, a sunat fixul. Îmi tremurau mâinile și aveam un gol în stomac când am aflat că voi fi parte din echipa de raliuri a uzinei Dacia și colegi îmi erau Ștefan Vasile, Dan Necula, Heinz Gollner sau Puiu Rusu. A fost un moment incredibil. Le sunt recunoscător și acum lui Dan Necula și Dan Boboescu pentru șansa imensă oferită unui puști de 25 de ani, care doar visa să facă motorsport. Culmea, la debutul meu, la Cupa Ardaf, am terminat pe 5. Doar Victor Nicoară, Titi Aur, Puiu Rusu și George Grigorescu, greii de atunci, au obținut timpi mai buni decât mine. Era incredibil. A venit și reversul medaliei, din diferite motive tehnice, în următorii doi ani nu am mai terminat, cu o singura exceptie, niciun raliu. Îți dai seama ce dezamăgire.

ADVERTISEMENT

Cum ți-ai recâștigat locul?

Tot la Dacia am avut norocul să îl întâlnesc la finalul sezonului 1996 pe cel care se ocupă de mașina mea de concurs și astăzi. Toți îl știm ca Văru’ Nicu, dar îl cheama Nicu Tincescu. A stat după program ca să se ocupe de mașina mea și așa am reușit să termin primele cuse. De atunci, Văru’ Nicu e alături de mine indiferent de ce mașina sau în ce echipă sunt. La fel și Sebastian Itu, copilotul meu de acum și cu care am concurat prima oară în 1997. Sunt doi dintre oamenii datorită cărora sunt pilotul de astăzi.

Ce a urmat?

În 1997 am devenit campion la echipe cu Uzina Dacia, apoi chiar am fost pe 3 în clasamentul FIA, dar în 1999, uzina a renunțat la divizia de motorsport și a fost un moment greu pentru mine fiindcă a trebuit să o iau de la 0. Am alergat după parteneri, sponsori, oameni care să mă sprijine în visul meu. Îți dai seama că puțini au crezut, iar părinții mi-au dat banii pe care îi strânseseră pentru mine. Așa am reușit să luăm un Mitsubishi Lancer, iar în acel sezon 2000 am ieșit campion național la Grup N și pe 4 la general. Trebuie spus că dupa ce am plecat de la Dacia, echipa de asistență era alcatuiă din foștii mei ingineri și mecanici de la Dacia, Dan Necula pe post de coordonator, Radu Stoica, Adi Anca și, cum spuneam, Varu’ Nicu. Au făcut-o pro bono, că nu aveam aproape niciun leu. Apoi, chiar daca obtinusem primul titlu important, tot nu era suficient pentru mine și Sebi, copilotul meu. În 2001 am câștigat prima cursă din carieră, Raliul Harghitei si am prins “bronzul” campionatului in clasamentul general. Cu toate acestea ne doream mai mult, visam la acel titlu absolut, așa că am decis să investim totul în motorsport.

La ce te referi?

Simplu. Pentru sezonul 2002, am facut pasul la grupa mare, am transformat masina din GrN  intr-o mini GrA si visam sa ne bateam cu cei mari, in mod special cu Titi Aur cu WRC-ul. Pentru asta Sebi și-a vândut apartamentul, deși abia îi născuse soția, iar eu am început să mă împrumut, așa cum erau vremurile, de la cămătari. Erau primii care “îți săreau” în ajutor. A fost o nebunie. Am avut si bucuria a catigam o noua etapa, Raliul Argeșului, unde pe 2 a venit Titi Aur, omul care mi-a întins prima mână de ajutor in motorsport. Totuși, chiar dacă am învins atunci, știam că nu e suficient, că trebuie sa muncesc și că, la acel moment, Titi era mai rapid decât mine. De fapt, el  a și câștigat acel sezon, iar noi am terminat pe 2. În paralel, datoriile si dobanzile “curgeau”, iar prin 2003 aveam deja peste o sută de mii de dolari de înapoiat, iar ca garanție e erau mașina de curse și apartamentele părinților. Și toate astea pentru a putea investi în motorsport! Noroc cu oamenii din jurul meu și cu faptul că au venit lângă mine parteneri puternici. Poate a fost bine sau nu aceasta “strategie”, dar uitându-mă în trecut, nu tiu daca aș mai face asa. A fost riscant, o adevarata echilibristică deaupra prapastiei. Am avut însă șansa ca, alaturi de familie si prieteni, să primesc un sprijin important de la Banca Transilvania și OMV, care m-au ajutat să-mi continui drumul și să-mi ating țelul.

Și totuși în 2005 ai devenit pentru prima oară campion național absolut la raliuri. Ce sentiment te-a încercat?

Unul dintre cele mai frumoase din viața mea. Simțeam că toate acele sacrificii pe care le-am făcut au meritat. A fost un vis devenit realitate, mai ales că am concurat împotriva unor oameni, pe care atunci când am început, îi idolatrizam. Acea victorie finală m-a ajutat  enorm.

În 2006 ai avut acea dezamăgire, când ți s-a blocat șansa să reprezinți România în Campionatul Mondial de Raliuri. Te-ai gândit să renunți?

Da, într-adevărat. OMV tocmai devenise unul dintre partenerii mei principali și avea o echipă în Mondial. Mă desemnaseră să debutez în Grecia, la Acropolis, însă Automobil Clubul Român, autoritatea desemnată de FIA în România, nu a dorit să îmi dea licență. Când a început cursa din Grecia, apăream pe lista la startul primei probe, dar era doar o eroare de redactare. Cu 24 de ore înainte de plecare am fost anunțat că nu am nicio șansă din cauza ACR. Atunci s-a blocat și visul meu pentru a performa la nivelul internațional. Făcând un arc pete timp, la schimb, mă bucur acum, că un coleg si prieten al meu de la Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, scrie istorie și a adus primul titlu mondial la juniori pentru România.

Este ceva ce regreți în cariera ta?

Sincer, nu, fiindcă am început de la zero, iar sacrificiile pe care le-am facut au fost pentru a ajunge in acest punct. Evident, am dus pasiunea la extrem, atunci când am vândut tot pentru a ajunge la acel titlu, e o situație pe care nu stiu daca aș mai repeta-o, chiar daca a fost cu final fericit. Însă sunt bucuros că am câștigat de două ori titlul absolut si peste cincisprezece zece titluri nationale la echipe sau grupe, am câștigat peste 20 de raliuri, și sint parte dintr-o o echipă care domină raliul românesc în ultimii ani. În plus, acum mă concentrez și pe a crea noi campioni și de a-mi aduce sprijinul în ceea ce privește siguranța rutieră. Prin proiectele de safe driving pe care le-am coordonat de-a lungul timpului, am avut peste 20.000 de cursanți, iar acesta este un alt motiv de mare multumire.

Ce urmează pentru tine?

Sunt gata pentru cel de-al 27-lea sezon în Campionatul Național de Raliuri. Ținând cont de circumstanțe, este cel mai greu sezon din ultimul deceniu. Nu știm cum va fi cu bugetele, câte etape vor avea loc și cum va evolua economia țării, dar, ca si pana acum in intreaga mea cariera, sint optimist! Pe plan sportiv ne vom concentra pe cei tineri, eu la raliurile la care voi lua startul o voi face bucurandu-ma de fiecare kilometru, incercand sa fiu cat mai rapid, iar ca obiectiv aș vrea să aducem un nou titllu pentru Napoca Rally Academy, ar fi o încununare a muncii din toată această perioadă.

 

Bogdan Marișca – CV

Debut în CNR: 1994

Dublu campion național absolut de raliuri (2005, 2017)

De 13 ori campion național la echipe (1997, 2001, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2011, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019)

De 3 ori campion la GrN (2000, 2001, 2005)

Vicecampion național absolut de raliuri (2002, 2004, 2007, 2011)

 

ADVERTISEMENT