Bogdan Marişca şi Carmen Poenaru sunt noii campioni naţionali de raliuri ai României

Ultima etapă a sezonului, Raliul Sibiului UniCredit Leasing a desemnat noii campioni naţionali. Bogdan Marişca şi Carmen Poenaru au terminat cursa pe locul secund, rezultat suficient însă pentru...
09.10.2017 | 22:25
Bogdan Marisca si Carmen Poenaru sunt noii campioni nationali de raliuri ai Romaniei

Ultima etapă a sezonului, Raliul Sibiului UniCredit Leasing a desemnat noii campioni naţionali. Bogdan Marişca şi Carmen Poenaru au terminat cursa pe locul secund, rezultat suficient însă pentru a-i devansa în clasamentul general pe Dan Gîrtofan&Tudor Mârza, campionii ediţiei 2017 de la Sibiu.

Pentru Bogdan Marişca (47 ani) este cel de al doilea titlu naţional după cel din 2005, în timp ce Carmen Poenaru devine prima femeie navigator care obţine un titlu absolut. “Titlul absolut? Un vis în momentul în care am ales să devin copilot, care speram să se împlinească mai repede prin prisma ambiţiei, tinereţii, pasiunii şi determinării, dar fără să conştientizez că drumul ales este pe cât de frumos, pe atât de greu. Motorsportul aduce emoţii şi împliniri extraordinare, dar pentru că tot ceea ce este frumos în viaţă vine cu un preţ, consumă foarte multe resurse. De aceea titlul acesta nu este doar o reuşită a echipajului nostru, ci o recunoaştere a implicării, înţelegerii şi dedicării primite din partea tuturor celor care ne sunt aproape”, a precizat Carmen Poenaru. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA 7 pentru a vedea programul şi rezultatele din celelalte jocuri din preliminariile CM 2018! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.

Este cel de-al treilea an consecutiv în care automobilul de concurs Ford Fiesta R5 obţine titlul de campion în România, după ce în 2015 şi 2016 a câştigat aceiaşi lauri, cu Simone Tempestini la comenzi.

Titlul pe echipe a fost obţinut pentru al doilea sezon consecutiv de gruparea clujeană Napoca Rally Academy. „Am muncit pentru asta, dar am avut şi noroc şi este o mare împlinire după titlul ratat în 2007. A fost un raliu în care nu m-a interesat viteza, ci am dorit să ajungem cum trebuie la final, pentru că a avut o încărcătură deosebită. Am tras tot sezonul pentru acest rezultat şi suntem foarte mulţumiţi de tot ceea ce am obţinut. Ne bucurăm că acest ultim raliu a adus şi titlul în clasamentul pe echipe, iar proiectul Napoca Rally Academy merge mai departe”, a declarat Bogdan Marişca.

Steliana Nistor, copilot de raliuri

Dubla vicecampioană mondială la invidual în 2007, campioană europeană şi medaliată cu bronz la JO 2008 cu echipa, Steliana Nistor a fost copilot de ocazie la Raliul Sibiului UniCredit Leasing pentru campionul de raliuri, Bogdan Marişca.  În prezent antrenoare, fosta gimnastă crede că România are forţa să revină în elita mondială în ciuda eşecului de la Mondialele din Canada şi l-a lăudat pe Marian Drăgulescu pentru longevitatea sa.  “Îmi pare rău de ce s-a întâmplat cu Larisa şi pentru retragerea Cătălinei, dar am încredere în echipa României şi că totul o să fie bine în viitor. Marian Drăgulescu este un caracter puternic, este  un exemplu de profesionalism pentru tot sportul mondial. Eu antrenez în particular mai mulţi copii şi îmi doresc să ducă mai departe gimnastica românească.”

Mihai Leu a făcut show la volanul unui Ferrari 458

Promotor al evenimentului, fostul campion mondial la box Mihai Leu a făcut înaintea superspecialei o mică demonstraţie de virtuozitate la volan pentru fanii prezenţi în centrul Sibiului. Fostul campion naţional de raliuri din 2003 a pilotat un bolid Ferrari 458 în aplauzele audienţei. “A fost un duel frumos la titlu între Bogdan Marişca şi Dan Gîrtofan. Aş vrea sa îi felicit pe amândoi, dar şi pe Vali Porcişteanu care a urcat pe podium în acest sezon cu o maşina inferioara multor adversari. Mă bucură totodată prezenţa numeroasă a piloţilor şi mai ales a fanilor pe probe şi la superspecială, în ciuda vremii urâte. În 2018, vom face nişte schimbări pentru ca Raliul Sibiului să devină şi mai atractiv”, a concluzionat Mihai Leu.