Fotbal intern

Bogdan Planic îl dă în judecată pe Gigi Becali și vrea să plece în vară liber de la FCSB. Exclusiv

15.04.2020 | 11:44
Bogdan Planic il da in judecata pe Gigi Becali si vrea sa plece in vara liber de la FCSB Exclusiv
ADVERTISEMENT

Bogdan Planic îl dă în judecată pe Gigi Becali pentru că l-a băgat în șomaj tehnic. Stoperul sârb vrea să plece de la FCSB la finalul acestui sezon fără ca Becali să ia vreun ban pe el.

Așa cum a anunțat FANATIK, Bogdan Planic, 28 de ani, este singurul jucător de la FCSB care nu a semnat înjumătățirea contractului, refuzând dorința patronului la care au marșat ulterior ceilalți colegi.

ADVERTISEMENT

Bogdan Planic îl dă în judecată pe Gigi Becali și vrea să plece de la FCSB la finalul sezonului liber de contract!

Bogdan Planic, unul dintre cei mai buni fundași centrali din Casa Pariurilor Liga 1, este acasă, la Belgrad, unde a ajuns imediat după suspendarea campionatului în România.

Când a apărut ideea lui Gigi Becali de a reduce contractele pe o perioadă de 6 luni, Planic le-a transmis colegilor și șefilor cu care vorbește că e și el de acord să semneze noul contract. Apoi Bogdan a discutat cu impresarul său, Zvonko Milojkovic, și acesta i-a explicat cum stă treaba din punct de vedere legal.

ADVERTISEMENT

Faci ce vrei, sunt banii tăi, nu ai mei, dacă vrei să renunți la ei eu nu pot să te opresc. Dar, pe acte, nimeni nu poate să-ți ia din bani pe motivele invocate”i-a transmis impresarul. Iar Planic s-a răzgândit. Nu le-a mai răspuns celor de la FCSB și a rămas singurul jucător care nu a semnat ceea ce i se cerea.

Decizia lui Gigi Becali de a-l băga în șomaj tehnic l-a făcut pe sârb să-și stabilească strategia pentru ceea ce va urma în relația sa cu FCSB. FANATIK a aflat că Planic se pregătește să-l dea în judecată pe Gigi Becali și să plece liber de contract la finalul sezonului! Sârbul și-a anunțat deja și câțiva colegi despre această intenție!

ADVERTISEMENT

Gigi Becali are un act adițional prin care-i poate prelungi unilateral contractul lui Bogdan Planic, sârbul vrea să-l anuleze!

S-a discutat mult despre situația contractuală a lui Bogdan Planic la FCSB. Stoperul este în ultimul an de contract, dar există o clauză prin care FCSB poate să-i prelungească unilateral înțelegerea până în 30 iunie 2021.

Acesta este actul adițional pe care se bazează Gigi Becali când spune că sârbul mai este sub contract cu FCSB. Deși nu-l mai dorește la echipă, patronul vrea să se folosească de acea clauză pentru a-i prelungi contractul și a-l vinde!

ADVERTISEMENT

Este și motivul pentru care, dată fiind situația actuală, cu trimiterea în șomaj a jucătorului, acesta vrea să se judece cu Becali și să anuleze prelungirea unilaterală a contractului.

Becali anunță că are ofertă din Rusia pentru Bogdan Planic și vrea 500.000 de euro pe el

În pline tratative cu FC Botoșani pentru aducerea lui Andrei Chindriș la FCSB, Gigi Becali a anunțat că îl vinde pe Bogdan Planic, pentru care are deja o ofertă.

Este o ofertă din Rusia pentru Planic, mi-au dat 350.000 de euro. Le-am cerut 500.000 de euro, iar acum aștept să văd răspunsul”, a dezvăluit patronul roș-albaștrilor.

Bogdan Planic nici nu vrea să audă de așa ceva. Vrea să devină liber din vară și să-și negocieze singur noua destinație. Altfel spus, să ia el prima de instalare la noul club, nu să încaseze Gigi Becali bani pe el!

Bogdan Planic i-a făcut o propunere lui Gigi Becali privind înjumătățirea contractului, dar a fost refuzat

Înainte ca Gigi Becali să-l trimită în șomaj tehnic, Bogdan Planic a avut o propunere pentru Gigi Becali privind înjumătățirea contractului. FANATIK a scris despre faptul că sârbul i-a propus lui Becali să aibă salariul la jumătate doar pe perioada stării de urgență din România.

Gigi Becali nu a acceptat propunerea sârbului, care dorea să „ruleze” din nou pe 15.000 de euro după ce se ridică starea de urgență și nu să aibă salariul înjumătățit 6 luni, la fel ca ceilalți jucători. „Și așa nu știu cât mai rămân la FCSB”a fost mesajul lui Planic pentru Becali, care nu l-a făcut pe patron să se răzgândească.

  • 1,8 milioane de euro este cota actuală pe transfermarkt a lui Bogdan Planic, care a împlinit 28 de ani pe 19 ianuarie 2020
  • 300.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru a-l aduce pe Planic la FCSB, în august 2017, de la Vojvodina Novi Sad
ADVERTISEMENT