Bogdan Stancu rămâne unul dintre cei mai buni atacanți din campionatul Turciei și în actualul sezon, românul fiind unul dintre golgeterii campionatului cu nu mai puțin de 11 reușite. Mai mult decât atât, Stancu ocupă locul trei în clasamentul golgeterilor din ultimii zece ani în Superliga din Turcia.
Bogdan Stancu a ajuns prima dată în Turcia în anul 2011, când a fost transferat de Galatasaray de la FCSB, la insistențele lui Gică Hagi, cel care o pregătea în acea perioadă pe „Galata”. Turcii au plătit 5.000.000 de euro pentru atacantul român, iar din acel moment aventura lui Bogdan Stancu în Turcia a început.
Ordurspor, Genlerbirligi (în două rânduri) și Bursaspor au fost formațiile pentru care Bogdan Stancu a evoluat în Turcia. „Motanul” a marcat 75 de goluri în 231 de meciuri jucate în „Superliga”, ocupând locul trei în clasamentul celor mai buni marcatori din ultimii zece ani.
În urma evoluțiilor foarte bune făcute de Bogdan Stancu în Turcia, Mirel Rădoi se gândește serios să-l aducă înapoi la națională pe gogleterul României de la EURO 2016.
Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a vorbit despre o posibilă întoarcere a „motanului” în lotul „tricolorilor”: „La Bogdan Stancu e mai mult de discutat cu el, dar cred că poate fi convins şi el. El e mai înspre Radu Ştefan aşa ca şanse. Eu am înţeles mesajul său. Că şi-a făcut treaba la echipa naţională”.