News
notix pixel id

Bogdan Stanoevici a murit răpus de Covid-19. Fostul ministru avea 62 de ani

12.01.2021 | 11:05
Bogdan Stanoevici a murit răpus de Covid-19. Fostul ministru avea 62 de ani
Actorul Bogdan Stanoevici a murit, răpus de covid
ADVERTISEMENT

Bogdan Stanoevici a murit la 62 de ani, la Spitalul Pantelimon, după ce se infectase cu Covid-19, după o perioadă lungă în care fusese intubat.

Stanoevici a fost ministru al Românilor de Pretutindeni în Guvernul Ponta, dar și manager al Circului Globus și candidat la alegerile prezidențiale din 2019.

Fostul actor era participant frecvent la protestele anti măsuri de protecție, fiind împotriva purtării a măștii de protecție.

ADVERTISEMENT

Fostul ministru Bogdan Stanoevici a murit de Covid

Bogdan Stanoevici a mai fost secretar de stat al Ministerului Culturii începând din ianuarie 2015 până în decembrie 2015, când a fost demis din această funcție.‪

Actorul a ajuns la spital pe 16 decembrie, fiind internat la Spitalul “Sfântul Pantelimon” din Capitală. Starea lui de sănătate s-a agravat și a ajuns la Terapie Intensivă la două zile după internare.

ADVERTISEMENT

Din păcate organismul său nu a reacționat la tratament, astfel că ,Stanoevici a fost transferat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof.Dr. C.C. Iliescu”, unde a fost supus unei intervenții care permite oxigenarea sa extracorporală pentru a pune plămânii în repaos total. Plămânii acestuia au fost afectați în proporție de 100%.

Bogdan Stanoevici se află în continuare internat la ‘Institutul Inimii’, de aceea s-a stabilit ca în cazul în care plămânul nu se recuperează în perioada aceasta de aproape 10 zile, în care a stat la procedura ECMO (plămân artificial) să se meargă în continuare să fie conectat în continuare. Plămânul are nevoie de de mai mult timp, așa spun medicii, de a se recupera, el fiind afectat în proporție  de aproape 100% când a fost adus la Institutul Inimii”, a dezvăluit Adina Anghelescu, jurnalist Antena 3.

ADVERTISEMENT

Medicii erau rezervați asupra șanselor de supraviețuire ale bărbatului, cu toate că acesta era cooperant. „Vestea bună este că în momentul în care nu este sedat Bogdan Stanoevici este cooperant dar în situaţia în care se află acum, nu poate fi ținut nesedat foarte mult timp. Procedura ECMO- sângele iese printr-o parte se oxigenează şi intră printr-un alt tub înapoi în corp. Respiraţia se face în afara corpului şi oxigenul este dat prin această procedură organismului şi de aceea este nevoie de sedare. Medicii sunt rezervaţi în continuare. Eu zic că este bine ca toţi să ne păstrăm optimismul, aşa cum fac şi medicii de la Institutul Inimii pentru încă şapte zile, timp în care va sta conectat pe ECMO”, a completat Adina Anghelescu.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri