News

Bogdan Stelea “răcoreşte România” pe bani mulţi! Cât scoate din publicitate

18.09.2018 | 19:09
Bogdan Stelea racoreste Romania pe bani multi Cat scoate din publicitate
Bogdan Stelea bani publicitate. Cât câştigă din reclame

Bogdan Stelea obţine din publicitate un venit pe care ar fi invidios orice fotbalist. Banii îi ia pentru prezenţa în caravana unei cunoscute mărci de bere din România. Să fii un nume din „Generaţia de Aur”, trecut pe la turnee finale şi să fii aurelolat de 91 de apariţii sub „tricolor” aduce anumite beneficii. Pentru Bogdan Stelea asta înseamnă, în acest moment, un salariu de fotbalist de Liga 1 Betano! 60.000 de euro câştigă fostul portar al naţionalei României în mai puţin de trei luni! E simplu: te urci în maşină, mergi în 20 de oraşe pe perioada verii şi eşti remunerat cu 60.000 de euro. Unde mai pui că eşti însoţit şi de prietenul Gabi Balint din când în când. Asta dacă te cheamă Bogdan Stelea! Concret, fostul portar al echipei naţionale a semnat un contract extrem de avantajos cu Bergenbier, care îi permite să câştige bani pe care nu îi iau mulţi jucători din fotbalul românesc într-un an. Ca idee, salariul unui titular din apărarea lui Dinamo este mai mic decât ce câştigă Bogdan Stelea. Exemplele Katsikas sau Popovici sunt edificatoare în acest sens.  

Bogdan Stelea ia bani mulţi din publicitate. Halep e sub el la reclame, dar compensează de la Nike

E contractul anului în sportul românesc, nici Simona Halep nefiind plătită atât de bine pentru apariţiile sale publicitare. Aici nu includem înţelegerea cu Nike, firma americană pentru care a negociat Ion Ţiriac şi care îi aduce numărului 1 mondial în tenisul feminin o sumă chiar cu şase zerouri. Numai că aici este ceva diferit, un parteneriat întins pe ani de zile în care Simona e obligată să poarte hainele fabricate de producătorul american la toate evenimentele sportive la care participă. De altfel, Halep şi Stelea sunt şi foarte buni prieteni, stau în aceeaşi zonă, într-un complex rezidenţial construit la marginea Bucureştiului de Ion Ţiriac, şi se află sub „umbrela” managerială a acestuia.

Bogdan Stelea bani publicitate. Cel poreclit
Bogdan Stelea bani publicitate. Cel poreclit “Arnold” câştigă bani frumoşi

Hagi deţine recordul: 100.000 euro

Deşi Stelea a dat o importantă lovitură financiară, Gheorghe Hagi rămâne omul din „Generaţia de Aur” care a încasat cei mai mulţi dintr-un parteneriat de imagine. Vorbim aici de cele personale, nu de cele încheiate pentru echipa pe care o patronează şi antrenează, Viitorul Constanţa. Banca Română pentru Dezvoltare a avut o campanie cu el, Nadia Comăneci şi Ilie Năstase, în 2006, în urma căreia fiecare dintre cei trei „enforceri” a luat câte 100.000 de euro. Celelalte colaborări ale lui Hagi nu au ajuns până la valoarea celei pe care o are Stelea, ultimul exemplu fiind chiar o reclamă la Nike, făcută alături de fiul său Ianis. S-a întâmplat în 2016, chiar înainte de Campionatul European, iar Hagi senior s-a vopsit blond, refăcând momentul de la Mondialul din Franţa 1998, când naţionala României a sărbătorit în acest fel calificarea din faza grupelor.  Pentru această reclamă nu a fost o remuneraţie separată, banii venind „la pachet” pentru a fi împărţiti în familie: 18.000 de euro.

La Viitorul a refuzat pariurile, dar a ales berea!

Gheorghe Hagi nu a făcut rabat de la anumite principii când a venit vorba despre acceptarea sponsorilor la echipa sa. Astfel, în urmă cu un an, „Regele” a surprins pe toată lumea refuzând un parteneriat extrem de avantajos din partea unei case de pariuri importante. Suma oferită era chiar aproape de un milion de euro, însă Hagi a declinat oferta afirmând că nu îşi va lega niciodată numele de o casă de pariuri. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă cu Holsten, producătorul de bere care se află scris mare pe tricourile echipei sale şi pentru care, conform contractului, joacă şi într-o reclamă transmisă periodic la TV. Pe bani mult mai puţini decât i-ar fi oferit casa de pariuri.

Ilie Dumitrescu şi Dan Petrescu n-au avut astfel de scrupule

Alţi doi membri ai „Generaţiei de Aur”, alături de Bogdan Stelea, care fac bani din publicitate, sunt Ilie Dumitrescu şi Dan Petrescu. Ilie este imaginea Unibet, alături de Ionel Dănciulescu, de unde primeşte tot o sumă de ordinul zecilor de mii de euro, însă mult mai mică decât cea pe care o ia Stelea de la Bergenbier. Dan Petrescu nici nu a ajuns până la suma din cinci cifre în înţelegerea pe care o are cu NetBet, lucru valabil şi pentru Gică Craioveanu, care are un parteneriat mai „minuscul” cu SportingBet.

 

1996 este anul în care Bogdan Stelea a apărut pentru prima oară într-o reclamă. Era la Pepsi şi a încasat doar 5.000 de dolari pentru ea

50 de ani are Bogdan Stelea

4 turnee finale a bifat Stelea alături de naţionala României: CM 1994, Euro 1996, CM 1998 şi Euro 2000