Te-ai gândit vreodată că lenjeria de pat te poate îmbolnăvi? Mai exact, dacă nu o schimbi la timp, te-ai putea alege cu afecțiuni grave. Studiile cercetătorilor arată la ce pericole se expun oamenii fără să știe.
Lenjeria de pat poate fi cauza unor boli grave. Studiile arată că saltelele se transformă cu ușurință în focare de patogeni și ne pun în pericol sănătatea. Astfel, locul în care mergi să te odihnești, este cel din care te poți alege cu afecțiuni precum astmul, pneumonia și apendicita.
Deși mulți nu dau importanță acestor aspecte, specialiștii de la Bed Kingdom au dezvăluit că, în timpul somnului, corpul uman elimină fluide, uleiuri, precum și celule moarte, ceea ce atrage acarienii.
Aceștia excretă materie fecală ce conduce la alergii, rinită și exacerbări ale eczemelor. Din această cauză, lenjeria de pat trebuie schimbată și spălată cât mai des cu putință, chiar zilnic pentru cei deja bolnavi.
„Se recomandă schimbarea lenjeriilor zilnic pentru persoanele bolnave. Simptomele pot include tuse, strănut, erupţii cutanate, ochi iritaţi şi nas înfundat. Acarienii sunt şi un factor foarte comun de declanşare a astmului la cei afectaţi. Prin urmare, este benefic pentru confortul şi sănătatea dumneavoastră să spălaţi lenjeriile mai des”, a explicat Bed Kingdom, conform express.co.
Dermatologul Alok Via de la Cleveland Clinic a dezvăluit că organismele bacteriene din corpul nostru sunt mai multe chiar și decât propriile celule. „Când lăsaţi celulele moarte de piele să se acumuleze în lenjeriile dumneavoastră, bacteriile pot prospera. Dacă acestea ajung din nou pe pielea dumneavoastră, pot duce la foliculită”, a mărturisit specialistul.
Lenjeria murdară poate duce, de asemenea, la infecții. Stafilococul auriu, una dintre cele mai periculoase bacterii, își poate face casă într-un asemenea mediu. În plus, te poți îmbolnăvi de pneumonie sau de apendicită- care poate fi fatală, în caz de ruptură.
Infecția se poate răspândi în tot abdomenul, așa apărând peritonita. Această stare pune oricui viața în pericol și necesită o intervenție chirurgicală rapidă pentru ca apendicele să fie îndepărtat, iar cavitatea abdominală curățată.
Prin urmare, acestea sunt lucruri de luat în calcul data viitoare când vei considera că lenjeria de pat mai poate aștepta o zi sau două până să fie schimbată, cu toate că nu este cea mai plăcută activitate.