Life

Bolile pe care le poate ascunde un simplu fir de păr crescut în mustață sau în barbă la femei. Detaliile pe car puține doamne la cunosc

Cât de gravă este apariția unui fir de păr facial în cazul femeilor. Când este momentul ideal în care ar trebui să se prezinte la medic.
14.12.2024 | 22:44
Bolile pe care le poate ascunde un simplu fir de par crescut in mustata sau in barba la femei Detaliile pe car putine doamne la cunosc
Când ar trebui să le îngrijoreze pe femei apariția părului facial. Sursa foto: Freepik
ADVERTISEMENT

Femeile, la fel ca și bărbații, au păr de față. Pilozitatea diferă, la fel și intensitatea. Potrivit specialiștilor, mustața sau creșterea unui fir de păr în barbă la doamne nu este doar un aspect inestetic. De cele mai multe ori, asta poate ascunde anumite boli.

Ce se ascunde în spatele unui fir de păr crescut în barba femeilor

Femeile se confruntă cu păr facial, însă, întrebarea multora este cât de normal poate fi acest aspect. Ei bine, potrivit specialiștilor, creșterea părului facial în barbă sau la nivelul mustății indică dezechilibre hormonale.

ADVERTISEMENT

Apariția firelor de păr la nivelul feței poate fi cauzată și de administrarea unor anumite medicamente. De asemenea, creșterea părului facial la doamne este pusă pe seama unor afecțiuni, precum sindromul ovarelor polichistice.

În termeni medicali, creșterea excesivă a firelor de păr închise la culoare se numește hirsutism. Hirsutismul provoacă apariția părului facial la aproximativ 10% dintre femei.

ADVERTISEMENT

De cele mai multe ori, hirsutismul se dezvoltă pe linie genetică. Mai exact, dacă cineva din familie se confruntă cu asta, este posibil ca afecțiunea să se transmită mai departe. Totuși, acesta nu este principalul motiv.

ADVERTISEMENT

Hirsutismul este cauzat de nivelul ridicat de hormoni androgeni, adică testosteron și androstendiona. Toate persoanele, indiferent de gen, produc hormoni androgeni. În cazul femeilor, atunci când este depășit nivelul normal, apar firele de păr de la nivelul feței.

Care sunt bolile care pot cauza hirsutism

Hirsutismul este foarte ușor de identificat la nivelul feței. Acesta se remarcă prin apariția unor fire de păr rigide și închise la culoare acolo unde, de obicei, acestea nu ar trebui să existe. De exemplu, la nivelul feței, pe piept, pe spate sau pe coapse.

ADVERTISEMENT

Există situații în care hirsutismul se transformă în timp. Astfel, pe lângă apariția firelor de păr, femeile se mai pot confrunta și cu chelie, voce groasă, creșterea masei musculare sau scăderea dimensiunii sânilor.

Potrivit Mayo Clinic, există mai multe probleme de sănătate care pot declanșa hirsutismul. Sindromul Cushing este unul dintre ele, iar asta se întâmplă atunci când nivelul hormonului cortizol este ridicat. Acesta poate fi influențat de administrarea unor medicamente precum Pednison. Hirsutismul mai poate fi cauzat și de hiperplazia suprarenală congenitală, dar și de tumori.

Femeilor care se confruntă cu apariția firelor de păr la nivelul feței le este recomandat să se prezinte la medic. În funcție de modul în care această problemă evoluează, medicul îi îndrumă pe pacienți către dermatolog sau către endocrinolog.