Mai sunt doar câteva săptămâni până la debutul Transylvania Open, cel mai mare turneu de tenis din România. Organizatorii sunt deja în plin proces de pregătire pentru startul competiției, iar jucătoarele se vor bucura de condiții de lux în inima Transilvaniei. Ele vor fi transportate cu mașini de sute de mii de euro.
Turneul de 250 de puncte WTA de la Cluj este recunoscut drept unul dintre cele mai bine organizate din categoria sa. În ultimii ani, jucătoarele care au evoluat în BT Arena au lăudat constant organizarea impecabilă de la Transylvania Open.
Se pare că și în 2025 lucrurile vor arăta la fel. Patrick Ciorcilă, directorul turneului de la Cluj, a postat pe contul său de Instagram un videoclip cu bolizii de lux care vor transporta jucătoarele de la hotel la arenă.
Porsche este unul dintre sponsorii Transylvania Open, iar pe străzile din Cluj au apărut deja bijuterii pe patru roți de sute de mii de euro. Aceste mașini sunt personalizate cu logo-ul turneului.
Premiul total de la Transylvania Open se ridică la 267.082 de dolari. 32 de jucătoare vor evolua pe tabloul principal în perioada 3-9 februarie 2025. În plus, vor fi și 16 echipe care vor lupta pentru trofeu la proba de dublu.
Fanii sportului alb vor vedea la Cluj nume mari din tenisul mondial. Simona Halep revine la Transylvania Open. De asemenea, Sorana Cîrstea, cea care a anunțat că s-ar putea retrage anul acesta, a confirmat participarea. Nu vor lipsi nici Gabriela Ruse, Jacqueline Cristian sau Irina Begu.
Vor participa și jucătoare din top 50 mondial. Anastasia Potapova (Rusia, locul 35), Clara Tauson (Danemarca, locul 41), Katerina Siniakova (Cehia, locul 46), Peyton Stearns (SUA, locul 47), Anhelina Kalinina (Ucraina, locul 48) vor participa la simplu.
„Avem în total 10 jucătoare românce înscrise la această ediție și, cel mai probabil, dintre acestea vom vedea șase pe tabloul principal! Două sunt direct calificate, iar Simona Halep, cea mai îndrăgită figură a tenisului românesc și o prietenă dragă nouă, va primi din partea noastră un wild card.
Suntem extrem de entuziasmați să o vedem din nou pe teren. Simona a fost alături de noi la prima ediție, când a jucat finala turneului la Cluj. Din păcate, regulile pandemiei nu au permis ca publicul să fie prezent în sală la acea vreme. Așadar, anul acesta va fi pentru prima dată când vom putea să ne bucurăm împreună, live, de prezența și jocul ei.
Se anunță un turneu competitiv și extrem de puternic, cu jucătoare din top 90 mondial pe tabloul principal. Sigur, pe ultima sută de metri pot apărea schimbări care nu țin de noi, dar deja avem semne clare că această ediție va fi una dintre cele mai puternice de până acum. Așteptăm cu nerăbdare să vedem fanii în tribune și să trăim împreună atmosfera specială a tenisului, în BT Arena”, spunea Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA 250.