News

Bolnavii de COVID-19 pot primi tratament antiviral în ambulatoriu. Cheltuielile sunt decontate de CNAS

Bolnavii infectați cu virusul SARS-Cov-2 se vor putea prezenta în centrele de evaluare fără bilet de trimitere, doar pe baza confirmării infecției printr-un test pentru a primi tratament antiviral gratuit!
13.01.2022 | 19:14
Bolnavii de COVID19 pot primi tratament antiviral in ambulatoriu Cheltuielile sunt decontate de CNAS
ADVERTISEMENT

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au stabilit modul de contractare și decontare a serviciilor medicale acordate în centrele de evaluare pentru pacienții cu COVID-19. Conform deciziei de ultimă oră, bolnavii infectați cu virusul SARS-Cov-2 se vor putea prezenta în aceste centre fără bilet de trimitere, doar pe baza confirmării infecției printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PCR, pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, indiferent de statutul de asigurat.

În ședința de Guvern a fost aprobat proiectul de Hotărâre pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022.

ADVERTISEMENT

Maxim cinci zile de la solicitare pentru consultul pacienților după perioada de izolare

“Actul normativ permite operaționalizarea centrelor de evaluare ambulatorie după ce se vor încheia rapid contractele cu casele de asigurări de sănătate. E foarte important ca pacienţii să meargă în aceste centre când nu sunt într-o situaţie critică. Vom scădea presiunea pe unitățile sanitare”, a declarat prof dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Pentru asigurarea unui acces mai rapid al persoanelor asigurate la investigații medicale paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, Ministerul Sănătății a stabilit un termen de maxim cinci zile lucrătoare de la solicitare pentru realizarea investigației necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, cerebrovasculare, neurologice, precum și a celor diagnosticaţi cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare.

ADVERTISEMENT

Conform unui comunicat recent realizat de Comisia de Boli Infecțioase a Ministerului Sănătății, antiviralele blochează activitatea și replicarea virusului. Ele trebuie administrate cât mai repede posibil după infectare, înainte ca virusul să cauzeze leziuni ale țesuturilor și organelor.

Aceste medicamente se administrează de-a lungul a câtorva zile, inclusiv cele pe cale orală care sunt eficiente la toate variantele virale ale COVID-19. Pacienții trebuie să discute cu medicul dacă sunt eligibili pentru tratamentul antiviral oral. Tratamentul trebuie inițiat cât mai repede posibil după diagnosticare și nu mai târziu de 5-7 zile de la debutul simptomelor.

ADVERTISEMENT

Lista antiviralelor orale aprobate sau interzise în România

Din lista antiviralelor orale admise în România menționăm: Favipiravir, Paxlovid, Molnupiravir. Conform autorităților medicale menționate tratamentele cu Ivermectină, Lopinavir/Ritonavir(Keletra), Hidorxiclorochină, Aztromicină nu ar fi eficiente în tratarea virusului COVID-19.

La aceasta dată există câteva opțiuni terapeutice de tratament cu administrare orală(comprimate) care pot fi utilizate, dar numai după consultul și analizele de laborator recomandate de un medic dintr-un Centru de Evaluare COVID-19 sau la indicația medicului de familie.

ADVERTISEMENT

Prudență în folosirea antiviralelor. Situațiile în care acestea sunt interzise

Consultul și analizele sunt necesare deoarece toate antiviralele orale au efecte adverse sau interacțiuni negative posibile cu alte medicamente pe care pacienții le pot lua concomitent. Doar la recomandarea medicului, medicamentele antivirale prescrise pentru a fi luate acasă, în formele ușoare sau medii de COVID-19 pot fi: Paxlovid, Molnupiravir sau Favipiravir.

Alegerea va fi decisă de medici în funcție de situația medicală a pacienților. Sunt și situații în care antiviralele nu pot fi recomandate pentru acasă, cum ar fi: daca nu sunt factori de risc pentru o formă severă, daca sunt mai mult de 5-7 zile de la debutul bolii, dacă pacientul are vârsta mai mică de 18 ani, dacă există contraindicații ori în cazul femeilor care alăptează.

O altă situație în care nu se recomandă tratament antiviral oral la domiciliu este cea în care medicul recomandă internarea în spital. De asemenea, ele nu sunt indicate în cazul unor afecţiuni hepatice sau renale. În cazul unor antivirale noi, în document se menţionează că există date clinice limitate şi că pot să apară reacţii adverse, inclusiv unele grave.

 

ADVERTISEMENT