Aproximativ 3000 de suporteri ai celor de la Bologna s-au deplasat la București pentru meciul cu FCSB de pe Arena Națională din etapa a treia a fazei grupei din actuala ediție de Europa League. Ei au reușit să domine fondul sonor pe stadion în multe momente, profitând bineînțeles și de faptul că echipa lor a luat destul de repede un avans de două goluri pe tabela de marcaj.
De asemenea, italienii au dorit cu ocazia acestui meci și să îi tachineze pe suporterii campioanei României. Ei au afișat la un moment dat în startul partidei, pentru puțin timp ce e drept, un banner pe care era scris mesajul, deja clasic la aceste dueluri din competițiile continentale, „FCSB is not Steaua” (FCSB nu e Steaua).
La acest meci de pe Arena Națională, din delegația clubului italian a făcut parte și celebrul cântăreț Gianni Morandi, o adevărată vedetă în Italia. El este un fan declarat de mulți ani al celor de la Bologna, iar în prezent ocupă chiar rolul de președinte de onoare la gruparea rossoblu.
Antrenorul campioanei României a transmis că speră chiar la o victorie și, în plus, și-a explicat alegerile din primul 11.
„E un meci european, cred că toată lumea este motivată. Sper într-o evoluție bună și să câștigăm cele trei puncte. Toți adversarii sunt la un nivel bun, e o echipă de Serie A, cu experiență europeană, a jucat și în sezonul trecut.
Sper să fim în cea mai bună formă a noastră, trebuie să dăm sută la sută, poate chiar și mai mult. Am studiat stilul lor de joc, a trebuit să le mai dăm minute și altor jucători. Lixandru a mai jucat în acea poziție, o cunoaște. La astfel de meciuri trebuie să eliminăm cât mai mult posibil greșelile”, a spus Charalambous pentru Digi Sport.