Primele transferuri ale iernii pentru Boloni! A adus un jucător de la PSG

ladislau boloni, antwerp, psg, jupiler league, jonathan pitroipa, romain habran

Ladislau Boloni a bifat primele transferuri ale iernii la Antwerp. Oficialii clubului belgian i-au făcut o surpriză antrenorului de 64 de ani.

Antwerp este una dintre revelaţiile din Jupiler League. Formaţia antrenată de Ladislau Boloni ocupă locul 4 în prima ligă din Belgia şi are şanse mari să obţină calificarea în play-off. Oficialii clubului au adus întăriri pentru realizarea obiectivului.

Jonathan Pitroipa şi Romain Habran au fost transferaţi de Antwerp în perioada de transferuri din această iarnă. Primul a semnat din postura de jucător liber de contract, fotbalistul de 31 de ani evoluând ultima dată la Al-Nasr. În trecut, internaţionalul burkinez a mai evoluat pentru Freiburg, Hamburg, Rennes şi Al Jazira.

Boloni a transferat şi doi jucători tineri

Romain Habran este un produs al academiei celor de la PSG, însă nu a reuşit să bifeze niciun meci pentru prima echipă a vicecampioanei Franţei. Mijlocaşul de 23 de ani a fost împrumutat de la PSG B la Sochaux, Laval şi Boulogne.

Pe lângă cei doi fotbalişti, Antwerp i-a mai achiziţionat pe Laurent Mendy (19 ani), de la AS Avenir (Mali) şi Egor Nazaryna (20 de ani), de la Dnepr. Echipa antrenată de Ladislau Boloni va juca pe 21 ianuarie, de la ora 15:30, cu Club Brugge.

viewscnt
OraPostulSportEveniment
19:00Telekom Sport 1
Liga Naţională CSM Bucureşti - CSU Danubius Galaţi
1 EUR4.6614 lei+0,0100
1 USD3.7984 lei-0,0070
1 XAU163.0820 lei+0,4074