Fotbal international

Boloni, carte autobiografică! „Îmi place să scriu noaptea”

19.09.2018 | 10:08
Boloni carte autobiografica Imi place sa scriu noaptea

Antrenorul belgienilor de la Antwerp, Ladislau Boloni a anunțat că lucrează la o carte autobiografică! „Îmi place să scriu noaptea”, a precizat tehnicianul român care a oferit și câteva detalii despre momentele care se vor afla în cuprinsul cărții. Totodată, antrenorul de 65 de ani a mai spus că aceasta va fi una bilingvă, şi în maghiară, dar şi în română. Mai întâi de toate, Boloni a fixat punctul de plecare al cărții, dar pentru acest lucru a avut nevoie să caute în trecutul familiei sale.

“Îmi place să scriu noaptea. Caut materiale, învăţ enorm. Am găsit cadrul în care bag istoria mea şi a familiei mele, surghiunită de comunişti, am înţeles lucruri extraordinare despre Regele Mihai, am aflat fapte noi ale Securităţii, am citit despre PCR, cum s-a format, cum a ajuns la putere, ce crime a făcut, despre Pătrăşcanu, despre care nu îţi dai seama dacă e un cretin sau genial…”, a declarat Boloni
Boloni, carte autobiografică! „Îmi place să scriu noaptea” Boloni la antrenament
Boloni a urcat pe podium alături de Royal Antwerp

Boloni, carte autobiografică! „Îmi place să scriu noaptea”

Nu se opresc aici detaliile și Boloni mai spune că a ales să scrie despre multe momente superbe pe care le-a trăit. „Am fost primul internaţional român care a jucat 100 de meciuri la naţională. Sunt mândru! După mine, au venit alţii, bravo lor, dar eu sunt şi un pic egoist, am fost primul, na! Succesul cu Italia, cu golul meu, calificarea şi meciurile de la Euro 1984, cele două titluri mari cu Steaua, Cupa Campionilor Europeni din 1986 şi Supercupa Europei, de un an mai târziu, sunt amintiri de neuitat. Am fost acolo şi eu, sunt performanţe cu care mă mândresc. Nu cer să fiu numit briliant sau Cruyff, dar sunt mândru”, a adăugat Boloni
Antrenorul român traversează o perioadă foarte bună și alături de echipa lui în campionatul Belgiei. Antwerp a rămas neînvinsă în Jupiler League după 7 etape în care a înregistrat 4 victorii și 3 rezultate de egalitate. Mai mult de atât, trupa lui Ladislau Boloni este pe podium în Belgia, după ce a învins-o cu scorul de 5-1 pe Zulte-Waregem. Și laudele nu se opresc aici pentru că Antwerp are, de departe,  cea mai bună apărare din campionat, cu doar trei goluri marcate. Totodată, echipa a marcat până acum zece goluri, tot atâtea câte a marcat și Standard Liege. De altfel, Antwerp a depășit echipe mult mai bine cotate precum Anderlecht, care are numai 13 puncte sau Standard Liege, rămasă cu 12 puncte.
Boloni, carte autobiografică! „Îmi place să scriu noaptea” Boloni la antrenament
Echipa lui Boloni este neînvinsă după șapte etape jucate în campionatul belgian

Victorie la scor în ultima etapă pentru Antwerp

A ieșit bine de tot pentru Antwerp și în ultima etapă de campionat jucată în compania celor de la Zulte-Waregem. Refaelov a deschis scorul pentru gazde în minutul 7, iar Arslanagic a făcut 2-0 după numai 3 minute. Zulte a rămas în 10 oameni după primul sfert de oră, după eliminarea lui Marcq. Echipa antrenată de Ladislau Boloni a continuat asediul la poarta echipei oaspete și a făcut 3-0 în minutul 27 prin Owusu din lovitură de la 11 metri, iar scorul pauzei a fost 3-0. De Fauw a redus din diferență la 8 minute după reluarea jocului, însă Owusu a mai punctat o dată în minutul 62. Scorul final al partidei a fost stabilit de Haroun, în minutul 90+1. Antwerp – Zulte-Waregem s-a terminat 5-1.

24 milioane de euro este valoarea echipei Royal Antwerp conform transfermarkt