Sport

Bombă la CFR Cluj! Dan Petrescu își negociază plecarea de la campioană. Când vrea să-și anunțe demisia! Exclusiv

Dan Petrescu pare la capătul noului mandat de la CFR Cluj. Tehnicianul este decis să se despartă de campioană, intenționând să-și anunțe demisia după meciul cu FC Argeș!
16.09.2022 | 20:42
Bomba la CFR Cluj Dan Petrescu isi negociaza plecarea de la campioana Cand vrea sasi anunte demisia Exclusiv
Dan Petrescu in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si CFR Cluj, contand pentru SuperLiga, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, duminica 07 august 2022. © FOTO:Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES
ADVERTISEMENT

Tensiunile de la CFR Cluj sunt aproape să ducă la despărțirea lui Dan Petrescu de echipa patronată de Neluțu Varga! Din informațiile FANATIK, tehnicianul intenționează să-și anunțe plecarea de la campioană după meciul din runda următoare cu FC Argeș!

Dan Petrescu e pe punctul de a demisiona de la CFR Cluj în pauza pentru națională! Și-a anunțat colaboratorii că-și va negocia plecarea cu Neluțu Varga

Surpriză imensă la CFR Cluj! Dan Petrescu ia în calcul tot mai serios să se despartă de CFR Cluj! Deși a susținut inclusiv după eșecul cu Sivasspor că el are un contract și nu vrea să-și dea demisia, chiar dacă-i este solicitată de fani, tehnicianul pare că s-a răzgândit.

ADVERTISEMENT

De ce această schimbare de strategie la Petrescu? E foarte posibil ca totul să aibă legătură cu ședința-fulger pe care a avut-o cu patronul Neluțu Varga în dimineața următoare eșecului cu turcii. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate ultimatumul pe care omul de afaceri i l-a dat antrenorului său.

La câteva ore după întâlnirea dintre cei doi, Petrescu a avut o reacție surprinzătoare față de colaboratorii săi din staff. Din informațiile FANATIK, „Bursucul” i-ar fi anunțat pe aceștia că acest al treilea mandat al său la CFR Cluj este pe final. Mai mult, că e pregătit să negocieze cu patronul Neluțu Varga despăgubirile pe care să le primească la preconizata despărțire.

ADVERTISEMENT

Petrescu a fost foarte deranjat de tot ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni la echipă și în jurul echipei. Iar ca să sugereze că nu glumește deloc atunci când vorbește de plecarea de la CFR, el și-ar fi pus în temă oamenii din staff că-și va anunța demisia după meciul cu FC Argeș. Luni seara, 19 septembrie, la Pitești!

Dan Petrescu are o clauză de 400.000 de euro la CFR Cluj. Tehnicianul vrea „măcar” jumătate pentru ca părțile să-și spună un „adio amiabil”

Dan Petrescu a susținut mereu că decizia despărțirii de CFR Cluj nu va veni mai întâi de la el, indiferent de rezultatele echipei. Cu atât mai mult cu cât Petrescu a declarat mai tot timpul în acest sezon, la eșecuri sau semi-eșecuri, că nu are ce să reproșeze băieților atâta timp cât echipa își creează ocazii.

ADVERTISEMENT

Dar atitudinea de „non-demisie” a lui Petrescu avea legătură, în primul rând, cu clauza de 400.000 de euro pe care o are în contract. Este suma pe care Varga trebuie să i-o achite dacă-l dă afară sau Petrescu să o dea patronului dacă vrea să plece la vreo ofertă mai bună.

După cele petrecute la ultimele meciuri ale CFR-ului, totul culminând cu eșecul cu Sivasspor, plus ședința în care l-a băgat Neluțu Varga, Petrescu a dat înapoi. Chiar pare decis să plece el, dar nu pe gratis!

ADVERTISEMENT

Vrea să negocieze cu patronul o sumă cu care să fie de acord părțile pentru a-și strânge mâna. Este motivul pentru care Dan le-a transmis celor din staff că își va negocia financiar plecarea. FANATIK a aflat că tehnicianul ar vrea cam jumătate din clauză, adică vreo 200.000 de euro, pentru a se despărți de CFR Cluj.

Ce l-a iritat pe Dan Petrescu atât de tare încât să vrea să demisioneze de la CFR Cluj: șefii ar fi început să-i caute înlocuitor după meciul din Kosovo!

Mai există două amănunte care l-au iritat foarte tare pe Petrescu, deși nu a spus-o vreodată în aparițiile publice.

Tehnicianul s-a plâns apropiaților că nu mai simte sprijinul șefilor în ultima vreme. La urechile tehnicianului ar fi ajuns informații că, după remiza obținută la potou în Kosovo, cu Ballkani, Neluțu Varga ar fi început deja să-i caute înlocuitor! Într-adevăr, meciul de la Priștina a arătat o față hâdă a campioanei, dar Petrescu era convins că este doar un accident.

De asemenea, „Bursucul” a fost extrem de deranjat de faptul că i s-a cerut demisia din tribune, atât la meciul câștigat cu CSU Craiova, dar mai ales după 0-1 cu Sivasspor.

E incredibil așa ceva! La câte am făcut pentru CFR, la câte trofee am adus, la câți bani am băgat în club, să ajung să fiu umilit de tribună cu demisia, demisia!”, le-ar fi spus Dan colaboratorilor săi.

Neluțu Varga i-a transmis clar lui Dan Petrescu că așteaptă 10 puncte din Conference și locul 1 în campionat!

Dacă nu se va răzgândi sau nu va ajunge la un consens financiar cu Neluțu Varga, Petrescu trebuie să redreseze echipa. E obligat să îndeplinescă noile obiective pe care i le-a trasat patronul după recenta ședință ca să nu fie dat afară!

FANATIK a dezvăluit că omul de afaceri i-a impus tehnicianului să facă 10 puncte în grupa de Conference. După două meciuri, CFR are un punct și mai are 4 partide: dubla cu Slavia Praga, deplasarea de la Siva și returul cu kosovarii de la Ballkani.

De asemenea, în campionat, Petrescu trebuie să ducă echipa pe primul loc până în iarnă. CFR are două meciuri restante, dar și puncte de recuperat față de vârful clasamentului. Lider, la începutul rundei cu numărul 11, în care campioana joacă la Pitești, este Farul lui Gică Hagi cu 21 de puncte.

  • 5 titluri de campion în România are Dan Petrescu, 4 dintre ele cu CFR Cluj (2018, 2019, 2020, 2022) și unul cu Unirea Urziceni (2009)
  • 30 iunie 2024 este data la care expiră actualul contract al lui Dan cu CFR. Este al treilea mandat pe banca ardelenilor, început pe 31 august 2021, după cele din iunie 2017 – iunie 2018 și martie 2019 – noiembrie 2020
ADVERTISEMENT