FANATIK prezintă în exclusivitate legătura neștiută dintre Mihai Dogaru, fost arbitru, care a oficiat alături de Andrei Antonie și căruia i-ar fi dat mită 5000 de euro pentru a ajuta Petrolul să prindă un loc de play-off.
Detaliu incredibil în scandalul „mită pentru arbitru” în care este implicat Mihai Dogaru, manager general al companiei Veolia și vicepreședinte al clubului FC Petrolul Ploiești.
Se pare că cei doi se cunosc foarte bine și chiar au făcut parte din aceeași brigadă la meciuri din liga a treia, ceea ce va dinamita cu siguranță cazul.
Mihai Dogaru este un fost arbitru la nivel de Liga a treia, care mai are antecedente legate de probleme de corupție! Se pare că oficialul „petroliștilor” ar mai fi fost surprins în timpul unui flagrant în timp ce oferea o sumă de bani unui arbitru.
Mihai Dogaru și arbitrul partidei dintre Mioveni și Aerostar Bacău sunt prieteni buni și au arbitrat împreună, iar FANATIK a găsit chiar o casetă tehnică de la un meci din Prahova. Cei doi au fost desemnați de CCJ Prahova în lotul C și se cunoșteau foarte bine, evident.
Mihai Dogaru este foarte probabil să fi divulgat toată povestea anchetatorilor, după ce a fost pus doar sub „control judiciar”. Asta înseamnă că oficialul celor de la Petrolul și-a recunoscut faptele și a cooperat cu Parchetul și DGA.
În spațiul online a apărut un scenariu incredibil legat de scandalul de mită din liga a doua. Ziaristul Mihai Belu explică într-o postare pe facebook că mituirea arbitrului Antonie Andrei nu ar fi de ajuns și cei de la Aerostar Bacău ar fi primit de asemenea o sumă de bani din partea lui Mihai Dogaru, pentru ca scenariul să aibă șanse cât mai mari de reușită. Marcel Pușcaș a reacționat la această postare și aprobă și el această teorie care are sens din multe puncte de vedere.
În opinia lui Mihai Belu, ancheta se va extinde cu siguranță și la nivelul celorlalte meciuri din Liga a doua, pentru a vedea dacă au fost promiși și alți bani, Petrolul depinzând de alte rezultate pentru a prinde un loc de play-off: „…mai era nevoia ca și CSM Slatina să învingă la Miercurea Ciuc. Alt arbitru și alt antrenor de audiat.
Rapid Bucuresti trebuia să nu câștige la Metaloglobus. Așadar, fără o intervenție acolo, șpaga dată în flagrant ar fi fost de prisos. Încă două audieri”, mai explică în aceeași postare acesta.
Pe lângă toate acestea, Petrolul trebuia să o învingă pe Universitatea Cluj în deplasare, unde va arbitra un alt central controversat: „În final, banii opriți de procurori erau degeaba dacă Petrolul nu învingea la Cluj. Acolo arbitru desemnat este Ionuț Coza care la un alt meci al Petrolului a făcut ravagii pe teren în favoarea acestora. El și persoana care l-a desemnat sunt alți audiabili”, a mai spus Mihai Belu.
Ionuț Coza a fost în centrul unui scandal când a dictat un penalty scandalos pentru Petrolul Ploiești împotriva celor de la U Craiova 1948 și ar fi putea fi și el audiat alături de cei care l-au desemnat pentru acest meci. Valentin Balint s-a prăbușit în careul mic, însă reluările au arătat că atacantul Petrolului nu a fost atins de niciun jucător al Craiovei, în timp ce comentatorul Digi Sport a exclamat șocat: „Simulare incredibilă!”.
Mihai Dogaru, managerul general al Veolia a anunțat la FRF că va face parte din delegația celor de la Petrolul Ploiești la meciul de Cluj cu Universitatea, partidă la care „lupii galbeni” mai au șanse minime să ajungă în play-0ff-ul Ligii a doua. Conform protocolului FRF în perioada COVID-19, doar un număr limitat de persoane pot fi pe listă la meciuri.
Într-un interviu pentru observatorulph, Mihai Dogaru vorbea despre valorile promovate de Veolia și după care se ghidează și el ca manager general al companiei: „Noi ne-am angajat să menținem permanent o comunicare transparentă și facilă cu absolut toți clienții noștri. Avem deschis un Centru de Relații cu Clienții la sediul nostru din Ploiești, str. Gheorghe Doja, nr. 154 A (lângă Dedeman), se poate utiliza și adresa de email ploiești@veolia.com, sau prin telefon, în Call Center, la numărul: 0 800 800 255 sau 0244 408 888”, declara Dogaru.