Situaţie EXPLOZIVĂ la Craiova! După ce Napoli a fost demis, Dorel Stoica sare la gîtul lui Mititelu: “SĂ DEA BANII!”

UPDATE 15.25 Situaţia la Craiova continuă să fie una din ce în ce mai tensionată. Ultimul conflict care a izbucnit are loc între veteranul şi fostul căpitan al echipei, Dorel Stoica, şi...
21.02.2014 | 15:20
Situatie EXPLOZIVA la Craiova Dupa ce Napoli a fost demis Dorel Stoica sare la gitul lui Mititelu SA DEA BANII

UPDATE 15.25 Situaţia la Craiova continuă să fie una din ce în ce mai tensionată. Ultimul conflict care a izbucnit are loc între veteranul şi fostul căpitan al echipei, Dorel Stoica, şi Adrian Mititelu.  Supărat pentru faptul că nu a fost declarat şi el liber de contract, Dorel Stoica a declanşat prin intermediul FANATIK.RO un atac dur la adresa finanţatorului FC U Craiova, Adrian Mititelu: “Vreau să scrieţi adevărul şi suporterii Craiovei să afle prin ce calvar trec de şapte luni. Este inadmisibil că FRF nu are curajul să mă declare liber de contract, după ce s-a dovedit negru pe alb că eu nu mi-am primit banii de la Mititelu de peste şapte luni. Ce vrea Federaţia să mai fac pentru a demonstra că omul ăsta îşi bate joc de fotbalişti? Chiar atît de frică le e de Adrian Mititelu? Cîţi bani mai vor cei de la Federaţie să pierd ca să mă declare liber de contract? Din momentul în care m-am transferat de la Steaua înapoi la Craiova, nu am mai văzut niciun ban de la Mititelu. Mai mult, în anul 2011, cînd U Craiova a fost dezafiliată, eu am pierdut 70.000 de euro. Bani de la care mi-am luat şi gîndul. Însă ştiţi ce a făcut Mititelu acum? După ce în urmă cu o săptămînă a declarat că el m-a scos din foame, dîndu-mi salariu mare, şi-a permis să mă sune fără niciun pic de jenă”.

“Craiova putea lua titlul în 2007”

Mijlocaşul de 35 de ani a continuat tirada la adresa fostului său patron, cerîndu-şi în acelaşi timp scuze suporterilor pentru că nu va mai reveni la echipă să joace pentru FC U: “Vreau ca lumea să ştie că fotbaliştii ăia pe care el se laudă că el i-a descoperit, precum Lung, Găman etc., au fost crescuţi pe lîngă mine şi Mircea Bornescu. Dacă nu eram noi doi la echipă nu mai scotea pe nimeni Mititelu, pentru că nu avea cine să ţină copii ăştia în frîu. Mititelu dacă era şmecher băga în 2007, 2008, mîna adînc în buzunar şi transfera la Craiova fotbalişti consacraţi şi credeţi-mă că avînd astfel de fotbalişti şi cu suporterii în spate, Craiova cîştiga campionatul în perioada aia. Da, recunosc, am cîştigat bani frumoşi la Craiova de la Adrian Mititelu, dar nu i-am băgat eu mîna în buzunar cu forţa, el mi i-a dat de bună voie. Vreau să mai ştiţi un lucru, oameni buni, acum cîţiva ani lui Adrian Mititelu i s-a făcut o ofertă pentru mine din Qatar doar pentru o lună. Eu primeam 100.000 de euro la semnătură şi el 100.000 de euo! Şi mă întorceam apoi la Craiova. M-a sunat Fane Nanu să mă întorc la echipă, dar, atît timp cît Mititelu spune că m-a scos din foame, eu n-am cum să mă mai întorc la echipă. Cu Fane o să mă întîlnesc, pentru că omul n-are nicio vină. Le cer scuze, prin intermediul vostru, suporterilor Craiovei, deoarece ştiu cît de mult iubesc această echipă, dar îi rog să mă înţeleagă şi ei pe mine. Am o familie de întreţinut. Ce le pun pe masă dacă nu am bani?“, a conchis Stoica.

……………………………

UPDATE 10:40 FC U Craiova se află din nou în derivă! Fostul preşedinte al oltenilor, Marcel Iancu, şi-a depus demisia în semn de solidaritate cu demisia lui Napoli. “Am venit cu Nicolo Napoli în acest proiesct, plec tot cu el după decizia conducerii de aseară! Chiar dacă nu m-a dat nimeni afară, am decis că este mai bine să părăsesc clubul pe care l-am iubit cel mai mult în viaţă şi unde am lucrat în cea mai grea perioadă din istoria clubului. Plec pentru că nu sînt de acord cu această idee şi e mai bine să renunţ. Vreau să se mai reţină un singur lucru: am un prieten pe care îl cheamă Nicolo Napoli şi nu o să-l trădez niciodată”, a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK.RO, fostul oficial din Bănie.

UPDATE 08:20 / FANATIK.RO vă prezintă amănunte interesante care au dus la demiterea lui Nicolo Napoli. La ora actuală, deşi Ştefan Nanu a declarat ca vrea să lucreze cu Marcel Iancu, preşedintele FC U Craiova va decide în următoarele ore dacă va mai continua şi el la echipă, după ce Napoli a fost înlocuit. Cu cîteva zile înainte de reunirea echipei, patronul echipei a primit un SMS de la Napoli din Italia în care l-a anunţat că nu vrea să mai continue la echipă din cauza problemelor financiare. Din acel moment, Mititelu, ca să nu rămînă descoperit s-a gîndit imediat la Nanu. Ulterior, Mititelu a fost apoi surprins cînd a constatat că Napoli s-a întors pînă la urmă, deşi ştia că nu se mai întoarce. 

FANATIK.RO a aflat că omul care l-a convins pe Napoli să revină în ţară a fost Marcel Iancu: “Nicolo, nu te juca cu demisia. Vino în ţară, e munca ta şi vom vedea ce va fi. Vezi că Adrian nu se joacă şi poate pune în orice moment alt antrenor”, a fost discursul lui Iancu pentru Napoli. SMS-ul italianului a fost trimis cu trei săptămîni înainte de reunire, dar Napoli s-a prezentat cu o săptămînă înainte ca perioada de pregătire să înceapă.

Între timp, echipa s-a reunit, dar situaţia financiară rămăsese dramatică, aşa că haosul a început la echipă, Napoli pierzînd vestiarul din mînă. În plus, jucătorii au început să se plîngă patronului, prin diferite căi, că Nicolo Napoli părăseşte noaptea cantonamentul şi lăsa acolo doar secunzii. Ulterior, Acka şi Ripoli au început să nu mai asculte de ordinile lui Napoli, refuzînd înclusiv să iasă din camere la antrenament. Mai mult, din cauza indisciplinei de la echipă, între unii jucători au avut loc inclusiv altercaţii.

În ceea ce-l priveşte pe Napoli, el aseară a anunţat că nu pleacă, FANATIK.RO a aflat în ce condiţii va accepta să semneze rezilierea. Italianul are de primit opt salarii restante, dintre care patru sînt solicitate pe loc, plus achitarea contravalorii biletelor de avion pentru venirea în România, dar şi a celui pentru reîntoarcerea în Italia.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

FANATIK.RO a aflat că FC Universitatea Craiova şi-a schimbat antrenorul, numindu-l în locul lui Nicolo Napoli pe Ştefan Nanu! Decizia vine ca urmare a faptului ca Napoli ar fi pierdut din mînă vestiarul: “Nu se mai putea continua aşa. Nimeni nu mai asculta de Napoli. Era practic degeaba la echipă. Jucătorii refuzau să mai iasă la antrenament. Unii chiar au ajuns să se certe între ei din cauza lipsei de autoritate a antrenorului!“, susţin sursele FANATIK.RO. Mai mult, au existat fotbalişti care au ameninţat că nu vor merge cu echipa în cantonamentul de la Calafat, unde se pleacă în cursul zilei de vineri, dacă tehnicianul italian va fi păstrat în funcţie!

Nicolo Napoli a luat foc cînd a auzit de decizia lui Mititelu şi îl atacă dur pe acesta: “E incredibil ce mi se întîmplă! Am avut o discuţie cu domnul Mititelu în care l-am anunţat că nu sînt de acord cu decizia lui şi nu vreau să plec. Mi-a spus că vrea să îl pună pe Ştefan Nanu, dar eu nu înţeleg de ce vrea să mă schimbe. Eu am stat lîngă echipa asta opt luni şi nu am luat nici un ban. Îmi vreau toţi banii! Situaţia este dramatică la echipă. Sînt jucători care au rămas liberi de contract, unii care nu mai vor să vină, iar nimeni nu e plătit. Dacă domnul Mititelu consideră că aşa trebuie să se poarte cu mine, care am stat lîngă el la greu, este trist! Practic, e a treia umilinţă pe care o trăiesc la Craiova! Doar cu Dinel Staicu am mai trecut prin momente aşa grele“, a spus Napoli în exclusivitate pentru FANATIK.RO.

Nicolo Napoli va rămîne prietenul meu şi prietenul Universităţii Craiova, însă am luat această decizie doar pentru binele echipei. Iar pentru mine, acest lucru contează mai mult ca orice pe lumea asta. Îl înţeleg că este supărat, dar sînt convins că într-o zi va avea din nou şansa să antreneze Craiova. Sper că mi-a înţeles decizia. Dacă el a zis că eu m-am comportat cu el ca şi Dinel Staicu vreau să cred că a făcut-o doar din cauza dezamăgirii pe care o simte. Echipa avea nevoie de un şoc! Probabil lumea poate să creadă că e Condescu în spatele acestor decizii, dar eu vă asigur că nu e adevărat!“, a spus Mititelu pentru FANATIK.RO.

Contactat telefonic, Ştefan Nanu a confirmat că este noul antrenor al Universităţii Craiova.

Am primit ofertă de la Adrian şi nu am stat mult pe gînduri pentru că Universitatea e o provocare pentru orice antrenor. Vreau să îi transmit lui Nicolo că îmi pare rău că nu mai este antrenorul echipei, dar eu nu i-am vînat postul. Ştiu cum se simte acum Nicolo, însă trebuie să dăm repede drumul la treabă, de aceea vineri vom pleca în cantonament la Calafat. Voi încerca să mai aduc la echipă trei, patru jucători pentru că primordial pentru noi este să prindem play-off-ul, iar acolo, cu suporterii în spate, în mod sigur ne vom bate pentru primele două locuri“, a spus Nanu pentru FANATIK.RO.

nanu