În ciuda problemelor financiare de la club, Petrolul a încheiat prima parte a sezonului pe locul 6, cel care asigură accederea în play-off. Chiar și așa, vedeta Gicu Grozav își dorește să plece în această iarnă.
”Lupii galbeni” se pregătesc să înceapă o nouă aventură sub comanda lui Adrian Mutu, dar noul tehnician ar putea să piardă unul dintre liderii vestiarului. Gicu Grozav va fi prezent la reunire, însă el este mai mult cu gândul la plecare.
Atacantul în vârstă de 34 de ani mai are contract până la finalul sezonului cu Petrolul, dar din informațiile FANATIK nu mai vrea să rămână și își negociază plecarea de la echipă în această iarnă.
Grozav se află în negocieri avansate cu oficialii de la Sepsi OSK, iar FANATIK a aflat că jucătorul este dispus să renunțe la niște bani pe care îi are de recuperat de la Petrolul ca să poată pleca liber de contract.
Jucătorul care poate evolua pe orice post de la mijlocul terenului în sus își dorește foarte mult să ajungă la Sfântu Gheorghe pentru că este un club cu stabilitate financiară, dar și pentru a fi aproape de familie.
FANATIK a anunțat în exclusivitate la finalul anului că handbalista Sorina Grozav, soția lui Gicu, va pleca în vară de la Rapid și va semna cu Corona Brașov, formație la care a mai evoluat până în 2019.
Imediat după ultimul joc din 2024, turcul Mehmet Topal și-a dat demisia de la Petrolul. Luați prin surprindere, oficialii grupării ploieștene au început negocierile cu Adrian Mutu și l-au anunțat oficial ca antrenor în ultima zi a anului.
”Briliantul” a semnat un contract pe un an și jumătate cu ”galben-albaștrii”, iar FANATIK a aflat că va avea un salariu de 12.000 de euro pe lună, plus un bonus de 30.000 de euro dacă va califica echipa în play-off.
Din informațiile FANATIK, Adrian Mutu are o clauză de reziliere de 500.000 de euro, dar aceeași sumă va fi nevoit să o plătească și tehnicianul în cazul în care va dori să părăsească Petrolul mai devreme de finalul înțelegerii.