FCSB l-a vândut pe Florinel Coman în Qatar pentru 5,25 milioane de euro, dar patronul Gigi Becali a făcut imediat un nou transfer de răsunet la FCSB. El s-a înțeles cu Adrian Mititelu pentru a-l cumpăra pe belgianul William Baeten, de la FCU Craiova.
Campania de transferuri a celor de la FCSB continuă. William Baeten, fostul jucător al celor de la FCU Craiova, a semnat cu roș-albaștrii. Mijlocașul belgian poate debuta chiar în meciul din a doua etapă împotriva celor de la Unirea Slobozia.
Fotbalistul și-a schimbat și look-ul după ce s-a transferat la FCSB. William Baeten a renunțat la părul lung. El s-a tuns și și-a vopsit câteva șuvițe. Oltenii au păstrat un procent de 50% din drepturile federative ale jucătorului.
„Bine ai venit, William Baeten!
FCSB anunță transferul lui William Baeten, provenit de la Fotbal Club Universitatea 1948. Mijlocașul belgian în vârstă de 27 de ani a efectuat luni vizita medicală și a efectuat, spre seară, primul antrenament alături de noii săi colegi.
William va purta tricoul cu numărul 24 și va putea fi folosit începând cu a doua etapă a Superligii. Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, a fost mesajul postat pe Facebook de FCSB.
William Baeten a plecat de la FC U Craiova după o perioadă de 4 ani. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că belgianul va semna cu FCSB, campioana României. Fotbalistul care evoluează în extrema dreaptă a transmis un mesaj emoționant de despărțire.
„Salut, tuturor. Sunt William. Vreau să vă anunț că povestea mea cu FC U Craiova a ajuns la sfârșit. Acum 4 ani am venit aici ca un băiat, iar acum plec ca un bărbat. Sunt foarte recunoscător pentru oportunitatea pe care am primit-o, să fac parte din FCU.
Sunt foarte recunoscător tuturor, colegilor, staff-ului, conducerii, tuturor celor care au fost parte din familie. Încă de la început m-am simțit bine primit. Vreau să le mulțumesc și suporterilor care ne-au împins de la spate și care m-au susținut în acești 4 ani frumoși.
Unul dintre cele mai frumoase momente ale mele la FC U Craiova a fost promovarea în prima ligă și fără niciun dubiu, îi voi vedea înapoi în prima ligă anul viitor. Din păcate, am avut un sezon ghinionist, dar fără dubiu, echipa va promova din nou.
Voi fi mereu alături de ei și nu îi voi uita niciodată. Vreau să îi văd înapoi în prima ligă. Le doresc mult noroc. Toți sunt în inima mea pentru totdeauna”, a declarat William Baeten, conform FCU TV.
FC U Craiova a confirmat exclusivitatea FANATIK: William Baeten la FCSB. Oltenii au emis un comunicat în care anunţă despărţirea de unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei:
„Mulțumim, William Baeten! William Baeten a fost transferat definitiv la FCSB, fiind în co-proprietate 50-50 între FCU 1948 și FCSB. William Baeten a venit la FCU 1948 în anul 2020 și a contribuit la promovarea echipei în prima ligă în sezonul 2020/2021.
În cei 4 ani petrecuți în Craiova, Baeten a evoluat în 122 de partide oficiale în care a marcat 20 de goluri și a oferit 10 pase decisive. Mulțumim, William Baeten, pentru toate realizările și pentru contribuția ta în cadrul clubului”, se arată în comunicatul Craiovei.
Din informațiile obținute în exclusivitate de FANATIK, patronul FCSB va achita 300.000 de euro în schimbul a 50% din drepturile federative ale lui Baeten. Acesta mai fusese dorit și de CFR Cluj, la pachet cu Bauza, un alt star de care Mititelu s-a despărțit după retrogradarea în liga secundă.
„Încă negociem pentru Baeten. Sper să ne înțelegem. Dar cine v-a zis? Mititelu?”, a fost prima reacție a lui Gigi Becali, oferită în exclusivitate pentru FANATIK, când a fost întrebat despre transferul-bombă al zilei în SuperLiga.
Este o primă lovitură pe care Gigi Becali le-o dă rivalilor de la CFR Cluj în lupta la titlu, pentru că în urmă cu două-trei săptămâni Baeten era dat ca și transferat în Gruia, unde era cerut cu insistență de Dan Petrescu.
Mijlocașul belgian era dorit la FCSB încă din ediția trecută de campionat, când Gigi Becali îl anunța ca unul dintre cele 6-7 transferuri cu care să atace grupele Ligii Campionilor.
„E unul care îmi place și nici nu vă trece prin cap vouă. Pot să vi-l spun, îmi place de Baeten! Mie îmi place de el, vouă nu. Nimeni nu l-a lăudat, dar mie îmi place de el. Aleargă! Nu este extraordinar, superjucător, dar aleargă“, spunea Gigi Becali despre William Baeten înainte ca FCSB să devină campioană, iar FCU Craiova să ia drumul ligii secunde.
Părerea patronului de la FCSB nu este împărtășită însă și de Marius Șumudică. „Nu poate să joace niciodată la FCSB. Nu poate! Din punctul meu de vedere… Este un jucător de picior stâng, foarte lent… Ok, are o oarecare calitate, dar e lent, fără capacitate de efort. Și nu știu unde ar putea să joace”, a declarat Șumi la FANATIK SUPERLIGA în urmă cu aproape două luni, când auzise de interesul „roș-albaștrilor” pentru mijlocașul belgian.
Deși era unul dintre jucătorii cu care spera să dea o adevărată lovitură financiară, Adrian Mititelu a fost nevoit să-l vândă pe Baeten cu o sumă mult mai mică din cauza retrogradării în Liga 2 după un sezon catastrofal al lui FCU Craiova. Sezon în care Baeten a evoluat în 34 de partide și a înscris 6 goluri.
În afara lui Baeten, campioana României i-a mai transferat în această pauză competițională pe Marius Ștefănescu de la Sepsi, pe Daniel Popa de la U Cluj și pe David Kiki de la Farul. Pe lângă ei, lotul a mai fost completat și cu Malcom Edjouma și Alexandru Muși, jucători cărora le-a expirat împrumutul la Bari, respectiv Petrolul.