România este de ani buni ţara din Uniunea Europeană cu cele mai multe decese cauzate de accidente rutiere, dar autorităţile nu par să ia în serios aceste statistici din moment ce tineri de 16 ani pot urca la volanul unor vehicule cu capacitate mică. Ba chiar şi copiii de 14 ani pot conduce pe drumurile publice, dacă viteza maşinii nu este setată la o viteză mai mare de 25 km/oră.
Pentru ca un copil de 14 ani să iasă pe şosea cu o astfel de maşină nu este nevoie de vreun examen de condus, de legislaţie rutier sau de vreun permis. Deşi viteza de maxim 25 km/oră pare şi este inofensivă, ieşirea pe şosea în astfel de condiţii face ca astfel de apariţii să fie un adevărat pericol public. Atât şoferul copil, cât şi ceilalţi participanţi la trafic pe care îi întâlneşte sunt expuşi la riscuri uriaşe.
“Aceste mașini sunt conduse de persoane care nu posedă permis de conducere, deci nu au nevoie de cunoștințe de legislație rutieră, asta poate să pună în pericol viața lor, sau a celorlalți participanți la trafic.
Cred că ar trebui să se impună cel puțin un permis din categoria celor AM, adică sa aibe cunoștințe minime de legislație”, spune Costel Ban, instructor de conducere defensivă, pentru observatornews.ro.
Nici Titi Aur nu este de acord cu această permisivitate, el atrăgând atenţia că celor care le-a fost suspendat permisul din varii motive se pot orienta spre astfel de vehicule pe care să le conducă pe drumurile publice fără riscul de a fi sancţionaţi de poliţie.
“La noi îți poate lua permisul pentru că te-a prins drogat sau, repet, ai făcut accident cu victime, cu morți. Îți iei o astfel de măsuță și circuli… culmea, legal. Nu poate să îți facă nimic nici polițistul, nici procurorul, nici ministrul, nici președintele țării. Nu are ce să îți facă”, a spus Titi Aur, pentru sursa citată.
În ultimii doi ani în România s-au înregistrat aproximativ 4.000 de astfel de maşini. Ele se vând şi pe internet, iar preţul uneia oscilează în jurul a 5.000 de euro. După ce o achiziţionează, cumpărătorul trebuie să meargă cu ea la RAR, de unde se obţine un certificat de conformitate, iar primăria îi atribuie vehiculului numere galbene.