News

Bombe găsite lângă calea ferată. Circulația feroviară, oprită

14.08.2019 | 15:47
Bombe găsite lângă calea ferată. Circulația feroviară, oprită
Bombe de aviație găsite la Bistrița, lângă calea ferată. Sursa foto: ROMÂNIA TV

Este stare de alertă în județul Bistrița Năsăud. Mai multe bombe a câte 50 de kilograme fiecare au fost găsite lângă calea ferată, la picioarele unui pod în construcție, informează România TV. Pirotehniștii s-au deplasat la fața locului și au ajuns la concluzia că este vorba despre bombe de aviație, transmite presa locală.

Bombe găsite la piciorul unui pod de cale ferată peste Someș, în Bistrița

Traficul a fost restricționat în zonă pentru o perioadă scurtă de timp, iar perimetrul în care s-au găsit bombele a fost izolat de jandarmi și de echipajele speciale care fac cercetări la fața locului. Descoperirea a fost făcută la piciorului unui pod peste Someșul Mare, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

„Din momentul identificării elementelor de muniţie, toate lucrările la podul CFR au fost oprite, fiind solicitat sprijin de specialitate prin numărul unic de urgenţă 112. Pentru siguranţa participanţilor la traficul feroviar, în momentul în care bombele de aviaţie vor fi ridicate de către specialiştii pirotehnisti, circulaţia feroviară va fi oprită”, transmite ISU Bistrița, scrie știrileprotv.ro.

bombe bistrița
Așa arată una din bombele găsite în Bistrița. Sursa foto: bistrițeanul.ro

Ce transmite Centrul Infotrafic al Poliției Române

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că începând cu ora 10:20, autorităţile au luat măsura închiderii circulaţiei feroviare pe magistrala 400, între staţiile CF Beclean pe Someş şi Coldău, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce la piciorul podului peste râul Someş (kilometrul feroviar 20+864 de metri) au fost descoperite – în timpul unor lucrări de întreţinere – mai multe proiectile neexplodate. Zona a fost asigurată. Pirotehniştii ISU acţionează la faţa locului”, anunță și Poliția Română.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria NEWS
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 853. 32 pagini + CD Armin Nicoară. Doar 10 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri