News

“Borduriada”, o continuă bătaie de joc a autorităților! Când a început, cât ne costă și când se termină

22.07.2020 | 12:31
ADVERTISEMENT

FANATIK te invită într-un hățiș al birocrației și îți prezintă o adevărată caracatiță pe care cetățenii Bucureștiului au poreclit-o „borduriada”. În realitate, o continuă bătaie de joc a autorităților, schimbarea bordurilor se desfășoară de aproximativ 30 de ani.

Da, citiți bine! De aproape trei decenii, primarii care au condus cele 6 sectoare ale Capitalei, cu acordul edilului general al orașului, au schimbat sute de mii de borduri. De cele mai multe ori vorbim despre străzi întregi care au trecut printr-un proces de toaletare, străzi care aveau alte nevoi primordiale.

ADVERTISEMENT

Rețeta este simplă – fiecare primar lucrează cu o altă companie, puține fiind contractele moștenite de la un edil la celălalt. Și ca un făcut, aproape la fiecare mandat, bordurile reprezintă o necesitate. Una peste care nu se trece și nu se sare.

Cum a ajuns „borduriada”, o bătaie de joc a autorităților!

„Borduriada” a apărut ca o afacere de zile mari după ce primarii au umplut sectoarele de crizanteme și panseluțe. De altfel, primul care a înțesat bulevardele și străzile cu flori a fost un liberal cu un nume cât o chemare. Flor Pomponiu a fost salvarea și speranța PNL-ului înaintea unor prezidențiale pierdute fără drept de apel.

ADVERTISEMENT

Ion Iliescu nu a mai măturat totul în cale, la fel cum a făcut-o în „duminica orbilor” din 1990, dar a reușit să-și asigure fotoliul de la Palatul Cotroceni. A strâns peste 7 milioane de voturi și a câștigat cursa cu încă „necălitul” Emil Constantinescu.

Ca o curiozitate, la alegerile din 1992, Gheorghe Funar s-a clasat pe locul 3 în primul tur. Avea suficiente voturi pentru ca Emil Constantinescu să-l detroneze pe Ion Iliescu. În al doilea tur de scrutin, voturile acestuia au mers mai degrabă către reprezentantul FDSN.

ADVERTISEMENT

Flor Pomponiu, primarul panseluță

Flor Pomponiu a fost singurul liberal care a spart monopolul „trandafirilor”. A condus Sectorul 1 preț de 4 ani de zile, dar fără prea multe realizări. A intrat însă în istorie drept primul edil care a plantat de zor la flori. A plantat și le-a tot schimbat.

„Borduriada” a apărut ca o urmare firească. În 1996, după 6 ani de la Revoluție, ani în care Bucureștiul a fost condus de FSN, oamenii au ales reprezentantul liberalilor. Crin Halaicu și-a pus definitiv amprenta pe oraș și a brevetat o nouă afacere pentru edili.

ADVERTISEMENT

Crin Halaicu, start joc la „borduriadă”

Concret, primarul general al Capitalei de atunci a fost primul nemulțumit de felul în care se prezentau bordurile. Acesta a dat ordin să fie scoase din tot orașul bordurile de granit și bazalt, indiferent de starea acestora. Vorbim despre borduri care datau încă din 1920 și care se aflau într-o stare ok, cel puțin cele de granit.

Crin Halaicu a precizat că acestea urmau să fie refolosite în scopuri ornamentale. „Bordurile au rămas în inventar. Chiar nu știu ce s-a întâmplat cu ele după plecarea mea de la primărie. Bordurile din granit sunt rare și prețioase; pe vremuri ele se făceau manual.

Acestea erau însă ciobite, știrbite, era nevoie să fie reduse în dimensiuni și trebuia făcut ceva cu ele, eventual puse la loc”, declara Crin Halaicu în 2011.

Granit, ciment, Băsescu

După Victor Ciorbea și Viorel Lis, Traian Băsescu a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei. Cel care avea să devină chiar președintele țării a fost implicat și el într-un schimb serios de borduri. Actualul europarlamentar a continuat operațiunea de scoatere a bordurilor de rocă.

Acesta a venit cu o altă idee și a dispus înlocuirea lor cu replici din ciment. De altfel, nu puțini au fost cei care i-au reproșat lui Băsescu faptul că orașul se transformase într-un adevărat șantier la acea oră.

Granit, ciment, Titan Mar

Oamenii nu aveau de unde să știe ce urmează. Adriean Videanu avea să devină primarul Bucureștiului și acesta s-a transformat destul de repede în poate cel mai contestat edil al Capitalei, în ciuda realizărilor prezentate la final de mandat.

Videanu a intrat în istorie pentru numeroasele schimbări de borduri și a căpătat și porecla de „tăticul bordurilor”. Nemulțumit de materialul folosit de Băsescu, acesta a propus folosirea de materiale rezistente, în dauna celor din ciment.

Și așa s-a ajuns la ideea montării bordurilor din andezit pe străzile Bucureștiului. Și de aici a pornit o întreagă nebunie, mai ales că, la mijloc s-a aflat chiar firma Titan Mar, una pe care o conducea, culmea, primarul de atunci Videanu. Acesta s-a apărat și a transmis că nu s-a pus niciodată problema unui asemenea contract între cele două părți.

Adriean Videanu susține că nu a folosit nici măcar o bordură produsă de firma lui pentru străzile Bucureștiului. “Așa s-a inoculat. Am avut cel mai aprig control al Curții de Conturi. Primăria sau instituții subordonate primăriei nu au cumpărat nici măcar o bordură de la firmele mele.

Au fost licitații câștigate de firme care au avut subcontractori care au cumpărat, dar numai 1,46% din totalul bordurilor cumpărate. Eu nu am știut de acești 1,46% pentru că dacă aș fi știut, nu le-aș fi vândut nici pe alea. A fost si o decizie în AGA să nu participe nimeni la nicio licitație de-a primăriei”, a declarat fostul edil.

Oprescu, armonie arhitectuală

Calvarul bucureștenilor era departe de a fi încheiat. După mai multe încercări, Sorin Oprescu a câștigat fotoliul de primar și printre primele decizii luate s-a aflat și cea a schimbării bordurilor. Greu de crezut, dar edilul recunoaște că cele puse de Videanu nu sunt slabe calitativ, însă nu îndeplinesc o mare condiție.

Și anume, Oprescu era nemulțumit de armonia arhitectonică a orașului. Adică, mai pe românește, edilul şef de atunci și-a dorit să schimbe în unele zone betonul şi astfaltul cu piatră naturală pentru a crea o armonie cu faţadele imobilelor istorice.

Zis și făcut preț de câțiva ani buni. „Nu ştiu cât costă toate lucrările astea, pentru că lucrările petrecute pe marile bulevarde s-au încheiat. În orice caz, eu personal am folosit borduri de pe vremea domnului Videanu. Şi mai am până în 2030”,  declara Sorin Oprescu.

Bordurile, eternul șantier al Bucureștiului

Nici Gabriela Firea nu a scăpat de „borduriadă”. Actualul primar a fost acuzată că a semnat un contract pe bani mulți și timp îndelungat chiar cu compania fostului ministru şi primar general PDL Adriean Videanu. Și firma condusă de acesta trebuie să livreze borduri pentru tot orașul.

Borduri care s-au transformat încet, dar sigur într-un adevărat fenomen. Astfel, primarii au inventat tipuri noi de design, în funcție de străzi, au sufocat trotuare, au lăsat într-o mare de întrebări mamele nevoite să-și ia în brațe pruncii și să treacă apoi cărucioarele peste bordurile uriașe și nu numai.

Copacii au fost pur și simplu sugrumați între borduri și betoane, parcurile transformate în adevărate cazemate și banii publici irosiți pe o schimbare fără sfârșit a bordurilor. Sute de mii de bucăți au fost deja folosite pentru toaletarea Bucureștiului, zeci de milioane de euro cheltuiți și nervi cât pentru o viață întreagă în traficul sufocat de eternele șantiere.

 

ADVERTISEMENT