Meteorologii spun la ce trebuie să ne așteptăm când ajunge ciclonul Boris în România. Acest fenomen extrem va aduce cu sine inundații și ninsori în unele regiuni. Ce averitizări fac specialiștii cu privire la starea vremii din zilele viitoare.
Specialiștii vorbesc despre o anomalie termică de azi-noapte. În toată țara am avut temperaturi normale pentru miezul zilei. A fost cea mai caldă noapte de 11 septembrie, spun măsurătorile. La 46 de stații meteo, inclusiv la cea din București, s-au înregistrat temperaturi record.
Se apropie, însă, o furtună numită de polonezi, ciclonul Boris. Momentan a lovit vestul și centrul Europei, iar în România va ajunge la sfârșitul acestei săptămâni, potrivit estimărilor. Administrația Națională de Meteorologie anunță că vom avea parte de ploi abundente, răcire accdentuată și vânt puternic.
La munte, vântul va sufla cu rafale de peste 80 de kilometri pe oră și mai ales în zonele de creastă a Carpaților Meridionali se așteaptă ca ploile să se transforme în lapoviță și chiar ninsoare. În conformitate cu aceste avertizări, compania de termoficare din București va începe probele cu apă caldă în rețea.
„Furtunile vor avansa dinspre vestul ţării către restul zonelor. Vor fi ploi consistente care, cel puţin la deal şi la munte, vor lăsa în urmă cantităţi mari de apă, ce pot trece de 40 de l/mp şi va fi risc de inundaţii, de asemenea, vor fi şi condiţii de grindină.
Pe de altă parte, la munte cel puţin, vântul va sufla cu rafale de peste 80 de km/h şi tot acolo, mai ales în zonele de creastă ale carpaţiilor meridionali, nopatea, când temperaturile vor ajunge la pragul îngheţului ploile ar putea să se transforme în lapoviţă şi chiar în ninsoare”, spune meteorologul Simona Căpșună, potrivit observatornews.ro.
Momentan este cod roșu de ploi abundente în Cehia, Polonia și Germania. Cantitățile de precipitații pot depăși pragul alarmant de 300 litri/mp. În Austria a fost emis un cod portocaliu de vreme severă, iar meteorologii se așteaptă la cantități istorice de precipitații, potrivit sursei citate.
În orașele din Moravia s-au ridicat bariere anti-inundații și s-au pregătit saci de nisip pentru ca locuitorii să facă față fenomenelor extreme. Zeci de evenimente culturale au fost anulate. Austriecii se așteaptă ca nivelul Dunării să atingă cote record, în raport cu ultimii cinci – zece ani.
Avertizări de cod portocaliu în vigoare sunt și în Slovacia, Slovenia și Serbia. Serviciul Meteorologic și Hidtrologic Croat (DHMZ) a emis avertismente pentru vreme periculoasă în următoarele zile. Țara se pregătește de o răcire semnificativă.