Sporturi

Boris Becker, scandal cu fosta soţie! Poliţia a fost nevoită să intervină

02.08.2018 | 15:36
Boris Becker scandal cu fosta sotie Politia a fost nevoita sa intervina
ADVERTISEMENT

Boris Becker, scandal cu fosta soţie. Poliţia a fost nevoită să intervină în problemele fostului cuplu Boris Becker – Lilly Kerssenberg.

Boris Becker, ceartă de amploare cu fosta soţie. Câştigător a şase titluri de Grand Slam, germanul Boris Becker a fost surprins purtând discuţii în contradictoriu cu fosta lui soţie, Lilly Kerssenberg. După nouă ani de căsnicie, cei doi au ajuns să discute doar în prezenţa poliţiei.

ADVERTISEMENT

Potrivit presei din Marea Britanie, fostul legendar tenismen nu i-a permis fostei sale soţii să intre în casă pentru a-şi lua lucrurile după divorţ. Aceeaşi sursă susţine că germanul a adus în casă un grup de prieteni pentru ca Lilly să nu poată intra în locuinţă cât lipseşte el. În cele din urmă, fosta doamnă Becker a reuşit să între în casa în valoare de 5 milioane de lire sterline cu ajutorul forţelor de securitate.

Boris Becker, scandal cu fosta soţie

Este pentru a doua oară în ultima lună când poliţia trebuie să intervină între foştii soţi Becker. Locuinţa cu pricina este foarte aproape de complexul de la All England Club, din Wimbledon. Deşi cuplul a încercat de mai multe ori să se împace pentru a-l creşte pe fiul lor de 8 ani împreună, se pare că lucrurile s-au deteriorat complet între ei şi nu mai există cale de întoarcere.

ADVERTISEMENT

În plus, fostul mare tenismen din Germania nu va mai putea să-l vadă pe micuţul Amadeus, singurul lor fiu rezultat din această căsnicie. Ca urmare a căsniciei sale anterioare cu Barbara Feltus, el mai are alți doi copii, Elias și Noah. Germanul mai are şi o fată, din relaţia cu Angela Ermakova, pe Anna Ermakova, care are deja 18 ani și este cu totul interesată de lumea modei.

Divorţ neaşteptat, după nouă ani de căsnicie

Fostul jucător de tenis şi soţia sa, Lilly (41), s-au despărţit după 9 ani de căsnicie. Vestea a dat-o reprezentantul lui Boris Becker (50), confirmând faptul că cei doi au apelat la un avocat din Berlin pentru demararea divorţului. Triplul campion la Wimbledon şi fostul manechin olandez pun astfel capăt unei relaţii de 13 ani şi unei căsnicii care „nu a fost una uşoară”, precizează avocatul lor, Christian-Oliver Moser, făcând aluzie la problemele financiare cu care s-a confruntat fostul sportiv în ultimii ani.

ADVERTISEMENT

Foştii soţi au încercat să-şi salveze mariajul apelând la consiliere de cuplu, mai ales după ce Boris a fost declarat falimentar. „Am avut un an greu. La început, abandonasem totul, pe toate planurile: prea multă băutură, prea mult fumat, prea mult socializat şi mai puţină grijă. M-am gândit că viaţa mea şi-a pierdut orice sens şi că voi muri„, spunea Lilly la începutul anului, într-un interviu acordat celor de la „Daily Mail”. „Mă refugiam în vodcă, fumam câte un pachet de ţigări pe zi. Boris traversa în felul lui perioada asta grea, aşa că nu şi-a dat seama de drama mea. Practic, ne-am rupt unul de altul şi am luat-o pe căi diferite”, a descris ea situaţia căsniciei sale cu fostul star al tenisului german. „Am făcut terapie de cuplu. A fost ceva la care nu credeam să ajungem vreodată. Ne-a ajutat. Făceam câte o oră pe zi, cinci zile pe săptămână. A fost interesant să avem părerea cuiva din afara cuplului, care nu ne cunoaşte şi care nu e implicat în asta”.

Tags: