Declaraţie halucinantă a lui Enache, după victoria în faţa Voluntariului! Ce voia să facă

Filon Stan   
in Fotbal intern
07/04/2018, 20:24
Botosani - Voluntari 1-0
Declaraţie halucinantă a lui Enache, după victoria în faţa Voluntariului! Ce voia să facă

FC Botoşani a câştigat pe teren propriu partida cu Voluntari, din etapa a 4-a a play-out-ului Ligii 1 Betano. Echipa antrenată de Costel Enache a deschis scorul prin Mihai Roman, în minutul 47, cu un şut din interiorul careului, la care portarul Voluntariului nu a mai putut interveni, fiind mascat şi de un coleg. Se pare că golul lui Roman l-a salvat pe tehnicianul lui Botoşani, Costel Enache!

Întrebat dacă şi-ar fi dat demisia, dacă nu câştiga meciul de astăzi, Costel Enache a spus ”da, cu siguranţă”! Enache a mai spus că nu contează o singură persoană şi că echipa poate câştiga un meci chiar şi fără antrenor. ”Dacă schimbarea aduce o atmosferă pozitivă la echipă, atunci trebuie făcută”, a mai spus Enache. 

11 confruntări  între FC Botoşani şi Voluntari

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 11 ori în Liga 1, de cinci ori au câştigat moldovenii, de trei ori s-au impus ilfovenii, iar trei jocuri s-au terminat la egalitate. Vezi AICI clasamentul din play-out!