Boubacar Fofana vrea să joace pentru FCSB. “Dacă toată lumea este fericită, voi veni să ajut!”

Iuliana Spirache   
în FCSB
07/12/2019, 09:02
Boubacar Fofana vrea să joace pentru FCSB. “Dacă toată lumea este fericită, voi veni să ajut!”
Florinel Coman și Boubacar Fofana în meciul dintre FCSB și Gaz Metan. Fotbalistul formației din Mediaș a anunațat că vrea să joace pentru vicecampioana României. Sursă foto: sportpictures.eu

Boubacar Fofana a anunțat la finalul meciului FCSB – Gaz Metan Mediaș, scor 2-0, că și-ar dori să ajungă la vicecampioana României dar că acum este concentrat să dea tot ce este mai bun pentru formația pregătită de Edi Iordănescu.



Boubacar Fofana a anunțat că vrea să joace pentru FCSB

Mijlocașul celor de la Gaz Metan Mediaș a dezvăluit că e posibil să schimbe echipa la finalul anului și că ar merge cu plăcere la formația antrenată de Bogdan Argeș Vintilă dacă FCSB și gruparea din Mediaș vor ajunge la un acord pentru transferul său.

“Acum mă concentrez la Gaz Metan, încerc să îmi ajut echipa. Sunt fericit că FCSB se interesează de mine, asta arată cât de bine muncesc şi dedicarea mea de a o ajuta pe Gaz Metan. Să vedem ce se va întâmpla în iarnă.

Poziţia mea este clară, momentan am contract cu Gaz Metan. Dacă FCSB mă vrea, trebuie să discute cu cei de la Gaz Metan. Dacă ambele părţi sunt fericite, de ce nu!? Dar în acest moment mă concentrez să o ajut pe Gaz Metan să fie între primele şase. Vom vedea ce se întâmplă.

Nu sunt foarte tânăr, este o oportunitate pentru mine să încerc ceva nou. Dar dacă Gaz Metan nu m-ar fi adus aici, nu m-ar fi văzut nimeni. Aşa că sunt mulţumit de cei de la Gaz Metan.

Sunt fericit şi că FCSB se interesează de mine, este un club mare. Dar să vedem ce se va întâmpla. Cum am spus, sunt trei părţi în discuţie, Gaz Metan, eu şi FCSB. Dacă toată lumea este fericită, voi veni să ajut FCSB. Dar acum mă concentrez la Gaz Metan”, a spus Boubacar Fofana după FCSB – Gaz Metan 2-0, despre interesul vicecampioanei, la Telekom Sport.

Gigi Becali a fost aproape să-l transfere pe Boubacar Fofana

Gigi Becali a fost aproape să-l transfere pe Boubacar Fofana în perioada de mercato din vară. Latifundiarul din Pipera chiar anunțase transferul mijlocașului și dezvăluise ce salariu urma să primească la vicecampioana României, dar negocierile au picat după ce impresarii fotbalistului au cerut comisione.

Gigi Becali urma să achite 250.000 de euro pentru transferul lui Boubacar Fofana la FCSB, iar salariul fotbalistului era de 12.000 de euro pe lună, dublu față de cât încasează la echipa antrenată de Edi Iordănescu. Fotbalistul solicitase 80.000 de euro la semnătură, iar impresarii acestuia 120.000 de euro, lucru care l-a nemulțumit pe afacerist.

“Vrea bani la semnătură și când intervin impresarii, atunci eu mă retrag. Impresarul trebuie să ia bani de la jucător, nu de la mine. Cum să le dau eu bani?”, declara Gigi Becali, patronul FCSB-ului, pe 18 octombrie 2019, conform Pro X.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles