Fotbal intern

Boukaka, despre experienţa de la Rapid: “La început am fost văzut destul de rău!”

Fostul fotbalist al Rapidului, Jean Bryan Boukaka a vorbit despre experienţa în România şi despre echipa din Giuleşti. Acesta a dezvăluit că a fost văzut destul de rău atunci cînd a ajuns la...
31.01.2015 | 09:17
Boukaka despre experienta de la Rapid La inceput am fost vazut destul de rau
ADVERTISEMENT

Fostul fotbalist al Rapidului, Jean Bryan Boukaka a vorbit despre experienţa în România şi despre echipa din Giuleşti. Acesta a dezvăluit că a fost văzut destul de rău atunci cînd a ajuns la Rapid şi că a fost greu să se acomodeze cu limba română.

Au fost probleme la club. A existat o schimbare a preşedintelui în timpul sezonului. Şi ne-au anunţat că vor pleca 17 jucători, că se va relua totul cu alţii. Nu am avut de ales. Chiar dacă nu a durat mult, a fost o experienţă utilă. Nu ştiam limba şi a trebuit să mă descurc şi am făcut acest lucru.

ADVERTISEMENT

La început, străinii sînt văzuţi destul de rău pentru că vin să ia locul celor aflaţi deja acolo. Apoi este rîndul tău să arăţi că eşti mai puternic. Eu stăteam adeseori cu un senegalez, Gaston Mendy, şi un jucător moldovean, Nicolae Milinceanu. Erau şi doi jucători portughezi. Eram între străini. Oricum, la toate cluburi există clanuri“, a declarat Boukaka, preluat de Mediafax.

Boukaka a afirmat că Bucureştiul este un “oraş magnific“. “Seamănă cu Parisul, doar că nu este aşa scump. Oricum, nu am avut timp să vizitez totul“.

ADVERTISEMENT

Sportivul francez a revenit la Lyon şi spune că impresarul său îl propune mai multor cluburi, însă din campionate mici: “În România eram urmărit, au fost scouteri din Turcia sau Rusia. Şi apoi am întîlnit echipe care jucau regulat în Liga Campionilor. Astra Giurgiu a eliminat Lyon anul trecut. Şi Petrolul este o echipă puternică“, a spus Boukaka.