News

Bradul de Crăciun din Piața Constituției va costa mai mult decât anul trecut. Zeci de mii de euro cheltuiți pentru montare și demontare

Primăria București cheltuie zeci de mii de euro pentru bradul de Crăciun din Piața Constituției. Montarea și demontarea va costa mai mult decât anul trecut
30.10.2024 | 15:24
Bradul de Craciun din Piata Constitutiei va costa mai mult decat anul trecut Zeci de mii de euro cheltuiti pentru montare si demontare
Anul acesta montarea și demontarea bradului de Crăciun din Piața Constituției va costa mai mult decât în 2023. Zeci de mii de euro cheltuiți pentru brad. Sursa foto: Colaj foto / Facebook / Târgul de Crăciun București
ADVERTISEMENT

La începutul ultimei săptămâni din octombrie, Centrul de Creație, Artă și Tradiție București (CREART) a semnat un contract în valoare de peste 33.000 de euro pentru montajul și demontajul bradului de Crăciun ce va fi amplasat în Piața Constituției luna viitoare.

Zeci de mii de euro cheltuiți pentru montarea și demontarea bradului de Crăciun din Piața Constituției

Această piesă centrală a târgului organizat de Primăria Capitalei va fi realizată dintr-o structură metalică, acoperită cu ramuri naturale și decorațiuni, conform Buletin de București. 

ADVERTISEMENT

CREART este organizatorul anual al târgului de sărbători pentru Primăria Municipiului București, condusă de Nicușor Dan. Recent, instituția a achiziționat și două instalații luminoase avansate, cu o lungime de 45 de metri fiecare, controlabile prin wifi și dotate cu asistenți vocali precum Google Assistant și Alexa de la Amazon, la un cost total de peste 1.600 de lei.

În fiecare an în România, primăriile investesc sute de mii de euro din bugetul public pentru a pregăti orașele și satele cu ornamente de Crăciun. Capitala nu face excepție, iar cheltuielile pentru decorațiunile de iarnă sunt mai mari față de alte localități.

ADVERTISEMENT

Anul trecut, Buletin de București a publicat o investigație ce arăta că CREART a achiziționat trei brazi de 3,5 metri la un cost de peste 13.000 de euro, adică aproximativ 4.500 de euro pentru fiecare. Aceștia au fost amplasați la Aeroportul Otopeni pentru promovarea târgului de Crăciun din Piața Constituției, doi dintre brazi fiind montați la terminalul de plecări, mai scrie sursa citată.

În 2024, cu două luni înainte de Crăciun, au apărut în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) primele achiziții pentru sărbătorile de iarnă realizate de CREART în numele Primăriei Generale. Pe 28 octombrie, instituția a încheiat un contract de peste 30.000 de euro pentru amplasarea și demontarea bradului de Crăciun din Piața Constituției.

ADVERTISEMENT

Contractul a fost atribuit companiei Escape Group SRL, o firmă specializată în alpinism industrial și decorări, înființată în 2005, care raportează 15 angajați la Ministerul de Finanțe. Compania, care a înregistrat un profit de aproape 1,5 milioane de lei în 2023, a avut colaborări în diverse locații din București, precum Arena Națională, Opera Națională și mall-ul Sun Plaza.

ADVERTISEMENT

Când va începe montarea bradului uriaș

Detaliile contractului arată că montarea structurii și a decorațiunilor va avea loc între 13 și 26 noiembrie 2024, iar demontarea va fi efectuată între 3 și 10 ianuarie 2025. Firma va instala atât structura metalică, cât și ramurile naturale și ornamentele specifice sărbătorilor, conform Buletin de București.

Anul trecut, CREART a cheltuit cu 5.000 de euro mai puțin pentru aceste servicii, suma totală fiind de aproximativ 29.000 de euro, conform contractului SEAP. De asemenea, în 2023, primarul Nicușor Dan a prezentat o parte din procesul de amplasare a bradului din Piața Constituției, descriindu-l ca „cel mai impresionant brad de Crăciun dintr-un târg din România”.

În această perioadă, CREART a investit și în instalații luminoase inteligente, plătind aproape 1.000 de lei pentru fiecare din cele două achiziționate. Instalațiile, lungi de 45 de metri și prevăzute cu 600 de leduri capabile să afișeze 16 milioane de culori, pot fi controlate prin telefon, datorită conectivității wifi. În plus, acestea suportă comenzi vocale prin intermediul Google Assistant și Alexa, scrie sursa citată.