Bratu: „Nu sunt prieten foarte bun cu Niculescu. Doar amici”

VOLUNTARI-DINAMO
Eduard Popa   
in Stiri sportive
12/04/2018, 20:25
Bratu: „Nu sunt prieten foarte bun cu Niculescu. Doar amici”

“Am fost colegi câţiva ani la Dinamo, ne-am simţit bine când am jucat împreună, dar acum suntem la echipe diferite, fiecare îşi doreşte să câştige, iar mâine va fi un meci aprig”, a spus Florin Bratu, la conferinţa de presă dinaintea partidei dintre Dinamo şi Voluntari.  

Întrebat dacă se gândeşte că ar putea să îl demită pe Niculescu de la Voluntari în cazul unei victorii a lui Dinamo, Bratu a părut impasibil: ”Eu mă gândesc doar la echipa mea. Claudiu ştie ce are de făcut, e un antrenor cu experienţă. Este problema lui cum se va descurca, pe mine mă interesează doar de echipa mea. Suntem amici, nu prieteni foarte buni, dar când ne vedem, ne luăm în braţe”

Niculescu a fost şi el aproape de banca lui Dinamo

Claudiu Niculescu nu traversează o perioadă prea grozavă la Voluntari. După ce sezonul trecut a câştigat Cupa României, ilfovenii nu au îndeplinit niciunul dintre obiectivele din acest sezon şi se află acum în play-out, unde au avut prestaţii şterse. În ciuda acestui lucru, Niculescu a fost aproape să preia Dinamo în acest sezon, de două ori, după plecarea lui Contra şi a lui Miriuţă.

Meciul FC Voluntari – Dinamo se va disputa, vineri, 13 aprilie, de la 20:45, pe arena “Anghel Iordănescu”, în etapa a cincea a play-out-ului Ligii 1. Partida va putea fi urmărită livetext pe FANATIK.RO.