Sport

Brazilianul Jo nu mai semnează cu CFR Cluj. De ce a căzut transferul. Prima reacție oficială. Exclusiv

Atacantul brazilian Jo a efectuat vizita medicală la CFR Cluj, iar FANATIK a aflat că șefii clubului nu au fost mulțumiți de parametrii atinși și astfel transferul a picat.
15.03.2023 | 16:45
Brazilianul Jo nu mai semneaza cu CFR Cluj De ce a cazut transferul Prima reactie oficiala Exclusiv
Atacantul brazilian Jo a efectuat vizita medicală la CFR Cluj, iar FANATIK a aflat că șefii clubului nu au fost mulțumiți de parametrii atinși și astfel transferul a picat. Sursă foto: Twitter
ADVERTISEMENT

Horia Ivanovici a anunțat în exclusivitate la emisiunea FANATIK SUPERLIGA că Joao Alves de Assis Silva, cunoscut sub numele de Jo, va veni la campioana României, dar va trebui să treacă testele medicale.

Transferul lui Jo la CFR nu se mai realizează

Din informațiile FANATIK, vizita medicală a relevat faptul că brazilianul Jo este departe de momentele când încânta la Manchester City, iar CFR Cluj a decis să blocheze transferul acestuia deși caută insistent un atacant.

ADVERTISEMENT

Rezultatele analizelor medicale au fost departe de cerințele campioanei României și astfel cele două părți nu au mai ajuns la un acord. Deși era un nume mare, Jo nu prezenta garanția că va putea ajuta formația ardeleană în acest final încins de campionat.

Contactat pentru a comenta informația exclusivă a site-ului nostru, Cristi Balaj a detaliat de ce nu se mai face transferul. ”Da, e adevărat că Jo nu mai semnează cu CFR Cluj! În urma testelor efectuate, managementul, împreună cu staff-ul tehnic, a ajuns la concluzia că, în acest moment, Jo nu reprezintă o soluție pentru echipa noastră.

ADVERTISEMENT

Având în vedere calitățile sale, experiența acumulată pe parcursul carierei, dar și calitatea umană, pentru că l-am cunoscut în aceste zile, sunt convins că pe termen lung ar fi fost un plus atât pentru echipa noastră, cât și pentru SuperLiga, dar noi avem nevoie de o soluție cât mai rapidă”, a declarat președintele Cristi Balaj, în exclusivitate pentru FANATIK.

Petrescu, sceptic în privința lui Jo

De altfel, chiar antrenorul Dan Petrescu declara înaintea partidei cu Universitatea Cluj că fotbalistul este mai plinuț decât se aștepta, iar acesta i-a recunoscut că nu s-a mai antrenat în ultimele două luni.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul din Gruia s-a arătat sceptic în privința faptului că Jo ar putea să ajute echipa în lupta dificilă din play-off și spunea că o decizie finală în privința acestuia se va lua în săptămâna de după derby-ul cu U Cluj.

Jo are un CV impresionant, cel mai important punct al carierei sale fiind transferul la Manchester City, în 2008, când ”cetățenii” l-au cumpărat cu 17 milioane de euro de la ȚSKA Moscova. Brazilianul a stat trei ani pe Etihad, perioadă în care a marcat șase goluri și a dat cinci assist-uri în 42 de meciuri. Pe lângă ȚSKA Moscova și Manchester City, el a mai jucat la Everton sau Galatasaray și are 20 de selecții și cinci goluri pentru prima reprezentativă a Braziliei.

ADVERTISEMENT

Dan Petrescu a rămas cu un atacant în minus după i-a reziliat contractul lui Cephas Malele, despărțirea de elvețian fiind anunțată în exclusivitate de FANATIK. Ca urmare a acestei decizii, Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI că negociază cu trei vârfuri.

ADVERTISEMENT
Tags: