Fotbal intern

Marius Avram și-a anunțat retragerea din arbitraj: „Mi-am făcut meseria cu devotament, cinste și seriozitate”

19.12.2020 | 14:16
Marius Avram sia anuntat retragerea din arbitraj Miam facut meseria cu devotament cinste si seriozitate
ADVERTISEMENT

Marius Avram s-a retras din arbitraj. Anunţul a fost făcut chiar de deja fostul cavaler al fluierului în cursul zilei de 19 decembrie 2020, la două zile după ce a condus la centru partida Dinamo – CFR Cluj 0-2.

În vârstă de 41 de ani, Marius Avram a intrat în arbitraj în urmă cu aproape trei decenii, la doar 15 ani. Din 2006, a activat în Liga 1, unde a strâns peste 250 de meciuri.

ADVERTISEMENT

Din luna octombrie a acestui an, el a fost exclus de pe lista FIFA, iar imediat după această decizie anunţase că plănuieşte să se retragă la finalul anului. Astăzi, totul a devenit oficial!

Marius Avram a arbitrat circa 400 de partide internaţionale şi de Liga 1

Marius Avram a postat un lung mesaj pe contul de Facebook în care şi-a prezentat cariera, retragerea şi o parte dintre motivele care l-au determinat să ia această decizie.

ADVERTISEMENT

„Vă anunţ, cu emoţie, că am hotărât ca la finalul acestui an să închei cariera de arbitru de fotbal.

Îmi amintesc, în timp ce scriu, de anul 1994. Eram un adolescent de 15 ani care proba un echipament cumpărat de tatăl său, ca să descopere că îi venea perfect… Exact aşa a început aventura care avea să dureze 27 de ani, între care 14 ani în Liga 1, unde am arbitrat aproape 250 de meciuri.

ADVERTISEMENT

Mai notez aici finala Cupei României, finala Cupei Ligii, Supercupa României şi, după 11 ani pe lista FIFA, aproape 150 de meciuri internaţionale (ca arbitru, arbitru adiţional sau al patrulea oficial) în competiţii precum Liga Campioniilor, Liga Europa, Liga Naţiunilor, trei Campionate Europene de tineret, unde am arbitrat şi două semifinale.

Nu știu dacă este suficient, probabil la 15 ani aș fi zis că da. Ceea ce știu sigur este că mi-am făcut meseria cu devotament, cinste și seriozitate. Iau cu mine amintirile și trăirile fiecărui meci, plin de recunoştinţă. Poate că se putea mai mult, dar știu că am pus suflet în fiecare partidă la care am participat.

ADVERTISEMENT

Arbitrajul este mai mult decât o profesie, trebuie să îl iubeşti, să fii pasionat ca să rezişti pe termen lung. Arbitrii află programul cu câteva zile înainte, nu au siguranţa unui venit constant şi sunt cei mai huliți oameni de pe teren. Legenda spune că arbitrii şi poliţiştii de la Rutieră sunt primii în topul popularității publice. Primii la coadă, firește. Aceasta nu este, însă, o problemă, ci o provocare, și am luat-o ca atare de la bun început. A fost provocarea de a fi mai bun de la meci la meci.

Cu adevărat dificil în arbitraj este că trebuie să accepti că este posibil să lipsesti de la naşterea copilului tău (lucru care mi s-a întâmplat şi mie), de la nunţile prietenilor cei mai buni, zile de naştere şi multe alte evenimente. La fel este posibil, ca oameni dragi să fie în spital, în timp ce trebuie să fii concentrat pe teren.

Nu regret că am ales fluierul. Singurul regret este că nu am reuşit să facem ca acestă profesie să fie recunoscută şi să existe o minimă siguranţă pentru cei care vor să o practice cu cinste, profesionalism şi dedicaţie. Mi-aş fi dorit ca în momentul retragerii să ştiu că am lăsat în urma mea o generaţie care va avea contract de munca, deplasările plătite şi o asigurare medicală. Nu s-a putut, încă.

La minus, trec și ‘luptele’ duse an de an în relaţia cu factorii de decizie din arbitraj, relaţie nu de puţine ori tensionată, precum și momentele dificile din viaţă, care au lăsat urme, totul culminând cu schimbarea mea de pe lista FIFA (decizie considerată de mulţi nedreaptă). Toate acestea au contribuit la retragerea mea, la vârsta de 41 de ani, cu 4 ani înainte de momentul în care am crezut că voi încheia acest capitol. Pe mine mă asteaptă un nou capitol şi îmi doresc să dau o şansă ‘vieţii fără arbitraj’.

Aşa cum, în trecut, aflat cu un picior în Liga 1, am ales studiile şi am plecat din ţară pentru câţiva ani, la fel şi acum a sosit momentul unei alegeri. Una mult mai grea, una pe care însă o îmbrăţişez cu încrederea că e timpul să fac un pas în afara terenului.

E timpul să las și eu un loc liber pe care să-l ocupe un tânar care, poate, la fel ca și mine, a visat la 15 ani că va ajunge în această poziție. Pentru mine aici e capăt de linie. Le urez celor care vin din urmă să contribuie la spectacolul sportiv, cu seriozitate și corectitudine. Aceasta este fișa postului pentru un arbitru, până la urmă. Greșeli se vor face mereu, dar caracterul și buna credință sunt cele care contează pe termen lung și care fac diferența în carieră.

Le mulțumesc tuturor celor care au crezut, de-a lungul timpului, în mine și care au fost și au rămas oameni de onoare. Mulțumesc și publicului fără de care meciurile se simt diferit din iarbă. Cum probabil și fără arbitri pe teren meciurile ar fi mai anoste“, a scris Marius Avram.

ADVERTISEMENT