Brigada Bombardierii a anunțat că revine în Peluza Nord a celor de la Rapid. Vestea a venit înaintea duelului cu UTA Arad din campionat. Comunicatul a fost transmis pe rețelele de socializare.
Pe pagina de Facebook, Brigada Bombardierii a anunțat că va reveni în Peluza Nord a giuleștenilor. Vestea este una importantă pentru galeria Rapidului care suferă în urma suspendării lui Liviu “Bocciu” Ungurean.
“Brigada Bombardierii, una dintre cele mai vechi brigăzi din Peluza Nord, a fost, este și vă rămâne adepta tradiționalismului în ceea ce privește Galeria Rapidului.
Cu peste 25 de ani de activitate în sprijinul echipei, clubului și crezului nostru, suntem mândri că am fost una dintre primele grupări organizate din Peluza Nord. Însă, nu uităm niciodată că facem parte, împreună cu toți ceilalți suporteri, din marea Familie a Galeriei Rapidului.
Într-un moment poate mai delicat prin care trece Galeria. Cu lovituri venite de pretutindeni, ținem să menționăm că Brigada Bombardierii nu a părăsit niciodată Peluza rapidistă.
Trecuți printr-un schimb firesc de generații, nu uităm că cei care astăzi formăm Brigada Bombardierii am fost crescuți și educați în spiritul tradiției vișinii de către cei care ne-au fost și ne vor rămâne mentori. Petre de la Moară și Gigi Corsicanu’.
Tradiție vișinie, respect pentru trecut, spirit de sacrificiu și, evident, ceea ce înseamnă luptă pură atunci când este nevoie. Toate acestea de la ei le-am învățat.
După un sfert de secol, ei au ales să facă un pas în lateral, nu în spate; noi însă vom duce mai departe principiile care ne-au format ca suporteri și ne-au transformat într-o forță. Ei sunt și vor rămâne mentorii noștri și vor avea respectul nostru necondiționat.
Din spirit de solidaritate cu tot ceea ce înseamnă Rapid, echipă și suporteri, am decis că bannerul Bombardierii să revină pe gardul Peluzei Nord. Acolo unde a fost, îi este și îi va fi locul.
Timpul s-a scurs, vremurile și oamenii s-au schimbat (inclusiv sau mai ales în club), dar noi vom rămâne adepții acelorași principii și valori care ne-au călăuzit în ultimii 25 de ani. Rapid are nevoie de noi, Galeria are nevoie de noi. Iar noi spunem ‘prezent!’; suntem și rămânem aici!”, se arată în comunicatul oficial.