România a rămas cu trei reprezentante în cupele europene, iar FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova au aflat arbitrii care le vor oficia jocurile din play-off-ul Europa League și Conference League. Centralii delegați de UEFA nu sunt lipsiți de scandaluri.
Olandezul Serdar Gözübüyük va fi la centru la partida tur dintre Aberdeen și FCSB, din play-off-ul Europa League. Acesta va fi ajutat de asistenții batavi Erwin Zeinstra și Patrick Inia, iar arbitru de rezervă va fi Joey Kooij. La VAR se va afla Pol van Boekel.
Centralul Serdar Gözübüyük a fost implicat, în urmă cu ceva ani, în mai multe scandaluri. El a fost acuzat că ar fi jucat poker cu jucători din Eredivisie și chiar că ar fi participat la trucarea unor meciuri. Numele său a apărut în dosarul împotriva mafiei pariurilor, deschis în 2016 la Bochum.
Totuși, arbitrul nu a fost găsit vinovat, după ce a dezmințit toate acuzațiile, și e liber să profeseze. Olandezul nu a fost sancționat nici măcar după ce s-a descoperit că lucra part-time pentru o firmă care sponsoriza echipa Utrecht.
CFR Cluj va fi arbitrată, în meciul tur cu Häcken, de elvețianul Lukas Fähndrich. El îi va avea alături pe Guillaume Maire și Nicolas Müller, iar Mirel Turkes va fi al patrulea oficial. La VAR se va afla britanicul Darren England.
Dan Petrescu ar putea avea din nou mari bătăi de cap din cauza arbitrajului. Centralul care va oficia partida CFR-ului e acuzat, în Elveția, că nu acceptă protestele jucătorilor și antrenorilor, iar presa notează că „scoate extrem de rapid cartonașe din buzunar atunci când se aud vociferări în jurul său”.
La Başakşehir – Universitatea Craiova, UEFA a delegat o brigadă din Albania, condusă de Juxhin Xhaja, cel care a fost la centru, în sezonul precedent, la duelul dintre Hoffenheim și FCSB. Acesta va fi ajutat de Arbër Zalla și Rejdi Avdo, iar în camera VAR va sta Kreshnik Bajramaj.