News

Soția președintelui Macron îi dă în judecată pe cei care susțin că este transgender. O teorie a conspirației care câștigă teren în Franța

Brigitte Macron va lansa o acțiune în justiție împotriva celor care susțin că s-a născut bărbat, o teorie a conspirației apărută în mediile antivacciniste și de extremă dreapta.
22.12.2021 | 22:37
Sotia presedintelui Macron ii da in judecata pe cei care sustin ca este transgender O teorie a conspiratiei care castiga teren in Franta
Președintele Franței Emmanuel Macron și soția sa, Brigitte/ Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Soția președintelui Franței Emmanuel Macron, Brigitte, a anunțat, prin intermediul avocatului ei că va lansa o acțiune în justiție pentru răspândire de informații false împotriva celor care susțin că este transgender și că s-ar fi  născut bărbat, informează Agerpres.

O publicație de extremă dreapta a publicat, în toamnă, informații neverificate legate de faptul că Brigitte Macron s-ar fi născut bărbat, iar numele ei inițial ar fi fost Jean-Michel Trogneux, acesta fiind numele soției lui Emmanuel Macron înainte de căsătorie.

ADVERTISEMENT

Ulterior, zvonurile au fost reluat în cercurile militanților anti-vaccin și ai extremei drepte.

Brigitte Macron, victima adversarilor soțului ei

Scandalul survine în contextul în care în mediul politic francez este așteptat un anunț al lui Emmanuel Macron privind candidatura sa pentru un nou mandat prezidențial, la alegerile de anul viitor.

Atacul la soția lui Macron au generat temeri că scrutinul prezidențial francez va fi precedat de o campanie electorală „murdară”, pe modelul celei de dinaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite.

ADVERTISEMENT

Unul dintre motivele reacției soției lui Macron este și faptul că hashtag-ul #JeanMichelTrogneux a fost intens folosit pe Twitter în Franţa în ultimele săptămâni.

Jean Ennochi, avocatul lui Brigitte Macron, a precizat pentru Reuters că plângerea acesteia vizează mai multe persoane, însă nu a dat nume și nici nu a precizat dacă acțiunea împotriva lor va fi una civilă sau penală.

ADVERTISEMENT

Biroul Primei Doamne a Franţei a refuzat să comenteze anunțul făcut.

Atacul lui Jair Bolsonaro

Emmanuel Macron a întâlnit-o pe soţia sa pe când el avea 15 ani, iar ea era profesoară, având cu 24 de ani mai mult.

Diferența de vârstă dintre cei doi a provocat un incident diplomatic după ce președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a ofensat-o pe Brigitte Macron în urmă cu doi ani, într-un moment în care relațiile dintre cele două state erau glaciale.

ADVERTISEMENT

Bolsonaro a comentat la postarea unui susținător al său pe rețelele de socializare, în care cei doi lideri apar alături de soțiile lor: Macron, 41 de ani, alături de Brigitte, 65 de ani, și Bolsonaro, 64 de ani, cu soția sa Michelle, în vârstă de 37 de ani. În mesajul publicat pe respectiva pagină de Facebook au fost comparate fotografiile lui Michelle Bolsonaro cu cele ale primei doamne a Franței.

Prima era prezentată într-o notă favorabilă, spre deosebire de soția liderului francez, surprinsă într-o ipostază nu tocmai fericită. Mesajul includea și textul „Înțelegeți acum de ce Macron îl persecută pe Bolsonaro?”, iar președintele Braziliei a publicat un comentariu la această postare: „Nu îl umili pe tip. LOL”.

ADVERTISEMENT