Life

Brigitte şi-a anunţat prietenii că nu mai are acces la banii lui Ilie Năstase! Nu mai face cinste nici măcar cu o scobitoare!

Ca femeie singură, cu un divorţ care bate la uşă, Brigitte Năstase şi-a anunţat amicele că nu mai poate fi darnică aşa cum era când plătea din banii soţului.
25.02.2018 | 10:45
Brigitte sia anuntat prietenii ca nu mai are acces la banii lui Ilie Nastase Nu mai face cinste nici macar cu o scobitoare

La capătul unei serii lungi de certuri, tensiuni, cuvinte grele pe care şi le-au aruncat, Brigitte şi Ilie Năstase se află în faţa unui divorţ iminent. Faptul că nu mai este soţia fostului tenismen şi nu mai are acces la banii lui a determinat-o pe Brigitte să fie mult mai atentă cu banii şi să reducă din cheltuielile inutile.

Pe contul său de socializare a apărut un mesaj uluitor, din care reiese nu doar că soţia lui Ilie Năstase menţinea relaţii cu tot felul de amice plătind consumaţia, ci şi că era conştientă de acest lucru şi că nu mai este dispusă să continue.

Brigitte Năstase şi-a anunţat prietenii că nu mai face cinste la restaurant!

„Mesaj informativ pentru prietenele care se lipeau de obicei la masa mea, dar nu şi la notă: de astăzi sunt pe cont propriu şi nu mai fac cinste nimănui nici măcar cu o scobitoare”, a scris Brigitte.

Brigitte şi-ar dori să păstreze numele de familie al lui Ilie Năstase. „A dispărut, a plecat din ţară pe perioada divorţului. Şi-a schimbat numărul de telefon. Vila e goală. În Primăverii stă doar filipineza. Ilie mi-a spus că se întoarce atunci când se termină divorţul. Eu vorbesc cu el, însă nu aşa cum o făceam înainte”, susţine (încă) soţia tenismenului.

Cei doi menţin doar aparenţa unei relaţii amiabile. „Sunt dialoguri de complezenţă, noi am rămas doar amici. Mi-a dat mesaj de ziua mea, mi-a trimis trandafiri. Pot să spun că viaţa fără Ilie e ok, sunt mai liniştită aşa. Voi purta numele lui Ilie, ca toate celelalte soţii pe care le-a avut, nu văd de ce eu nu l-aş purta”, consideră Brigitte.