News

Bucătarii din România au ieșit în stradă, revoltați că restaurantele sunt închise: ”Omul vrea să mănânce. Nu are unde”

20.06.2020 | 22:15
Bucatarii din Romania au iesit in strada revoltati ca restaurantele sunt inchise Omul vrea sa manance Nu are unde
ADVERTISEMENT

Bucătarii din România au ieșit în stradă, sâmbătă seara, revoltați fiind că restaurantele rămân închise în această perioadă.

Îngrijorați de faptul că ar putea rămâne fără locurile de muncă, zeci de bucătari și-au strigat nemulțumirea pe străzi.

ADVERTISEMENT

În acest moment, 90% din bucătarii din România au salariul minim pe economie, iar cei aflați în şomaj tehnic câştigă doar 1.000 de lei.

Restaurantele închise au scos bucătari în stradă: ”Omul vrea să mănânce. Nu are unde”

Protest mai rar văzut pe străzile din România. Zeci de bucătari din mai multe orașe ale țării au ieșit, sâmbătă, în stradă să îşi strige nemulțumirile pentru ca restaurantele nu se deschid, iar ei riscă să rămână fără joburi.

ADVERTISEMENT

Specialiștii din economie afirmă că pierderile din ultimele luni în industria HoReCa, comparativ cu anul trecut sunt de peste 75%, anunță Mediafax.

”În perioada asta e foarte greu. Sincer am început să fac altceva, în construcţii, orice, ca să fie bine, să câştigăm ceva. Omul vrea să mănânce, nu are unde”, spune Ionuţ Tilincă, bucătar.

ADVERTISEMENT

”Nu este normal, deschid păcănelele şi noi stăm şi ne uităm unii la alţii. Da, poate să rămână un bucătar fără un loc de muncă. Un an pe care l-am pierdut din toate punctele de vedere”, a declarat şi Ciprian Spancioc, un alt bucătar.

Peste 400 de mii de oameni riscă să-și piardă joburile în domeniul ospitalier

În acest moment, industria ospitalității din România se află într-o perioadă de cumpănă. Dacă restaurantele nu se redeschid, sute de mii de oameni ar putea deveni șomeri.

ADVERTISEMENT

”Undeva la 400.000 de oameni lucrează în acest domeniu. Riscă să rămână fără un loc de muncă, riscă să intre într-un blocaj financiar din care nu ştiu dacă vor ieşi vreodată”, afirmă Paul Siserman, directorul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din România, pentru sursa citată.

”După 100 de zile de la apariția primului caz de coronavirus, economia românească în trimestrul doi va înregistra o scăderea PIB-ului trimestrial de 14,6%, cea mai dramatică scădere a PIB-ului trimestrial în ultimele decenii.

Dintre cele mai afectate sectoare ale economii se regăseşte şi sectorul ospitalier şi al turismului, unde noi calculăm cu o scădere dramatică de 75% din PIB-ul sectorial”, spune și Levente Szasz, economist şi prodecan la FSEGA Cluj.

ADVERTISEMENT
Tags: