Yalcin Cadîr i-a hrănit mai bine de 20 de ani pe „tricolori”. Acesta a decedat la vârsta de 53 de ani.
FANATIK a aflat că Yalcin Cadîr nu a mai gătit pentru echipa națională, după revenirea din concendiu, din cauza faptului că avea simptomele unei răceli ușoare. Ulterior, starea acestuia s-a agravat, astfel că a fost internat la spital.
Bucătarul turc a fost diagnosticat cu noul coronavirus, iar, în cele din urmă, a decedat. De menționat faptul că Yalcin Cadîr nu era vaccinat împotriva COVID-19. Din informaţiile FANATIK, acesta ar fi refuzat să se vaccineze atunci când staff-ul şi jucătorii naţionalei României s-au imunizat.
„Federația Română de Fotbal, întreg staff-ul și jucătorii echipei naționale de fotbal a României regretă dispariția, la vârsta de 53 ani, a lui Yalcin Cadîr.
Timp de mai bine de două decenii acesta a fost bucătarul echipei naționale de fotbal, iar de la inaugurarea Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia a fost bucătar-șef la restaurantul din incinta bazei de pregătire. Condoleanțe familiei și celor dragi!”, se arată în comunicatul emis de FRF.
În cei peste 20 de ani petrecuți la FRF, Yalcin Cadîr a fost nelipsit din bucătăria echipei naționale, exceptând Campionatul European din 2016, când a fost înlocuit de chef Cezar Munteanu.
Zilele trecute, FANATIK a scris despre Andrei Voica, noul bucătar al echipei naționale.
În 2015, Andrei Voica a câștigat Masterchef România. Pe lângă jucătorii echipei naționale, Andrei Voica gătește și pentru fotbaliștii de la Universitatea Craiova. De asemenea, acesta deține mai multe restaurante în Craiova.
Andrei Voica este poreclit „Messi”, datorită asemănării cu noul fotbalist de la PSG.
Într-un interviu recent, Andrei Voica a mărturisit că ar putea să scrie o carte despre viața sa.
La 22 de ani, Andrei Voica ajungea să joace în Divizia B, dar o accidentare l-a făcut să se retragă și să plece în Spania.
„Aș putea să scriu o carte despre viața mea, eu știam doar fotbal. Am avut foarte puțini bani la mine când am plecat.
Nu îmi este rușine să spun că am făcut și foamea și că am ajuns să stau și e bănci în parc, am muncit pentru ce am și am reușit în viață. Sunt o persoană foarte ambițioasă, iar în ultimul an petrecut în Spania ajunsesem să conduc unul dintre cele mai bune restaurante din Madrid.
Dacă ar fi fost să câștig concursul în Spania, aș fi vrut să ajung să fiu bucătarul Barcelonei. Problema mare a fost că eu țineam cu catalanii de când eram copil și locuiam de 10 ani în Madrid, era totul o nebunie. Mă bucur foarte mult că am ajuns să lucrez pentru Universitatea Craiova.
Alex Mitriță m-a poreclit Messi, întrucât semăn foarte mult cu argetinianul și chiar a fost o postare a clubului despre mine și cineva din comentarii a întrebat dacă Știința l-a transferat pe Lionel Messi.
Când echipa joacă mai slab, lumea se mai uită la mine în tribună și mă întreabă ce le-am dat de mâncare, dar meniul înainte de meci este bine stabilit. Eu cred că Universitatea are cea mai bună alimentație din prima ligă”, a declarat, recent, Andrei Voica.