Până la ora 11.00, prezența la vot este una extrem de mică în comparație cu alegerile organizate în iunie 2024. Anul trecut au fost cu aproximativ 60.000 de persoane mai multe până la ora menționată. Ce spune Remus Ștefureac, directorul INSCOP, despre această situație.
Duminică, 7 decembrie, până la ora 11.00, doar 112.883 (6,26%) de bucureșteni s-au prezentat la urne, pentru a-și alege viitorul primar. În comparație cu alegerile organizate în iunie 2024, la aceeași oră, datele spun că atunci și-au exprimat votul cu circa 60.000 de persoane mai multe, adică prezența era de 9,41% (170.381 votanți).
În acest ritm, Remus Ștefureac, directorul INSCOP, susține că prezența finală va fi de sub 30%. Reacția sa a venit după ce datele oficiale au arătat că, în primele trei ore de la deschiderea urnelor s-a înregistrat o prezență de 3,65%. Undeva la 78,5% dintre cei care au votat sunt bucureșteni cu vârste de peste 45 de ani.
„Dacă se păstrează actualul ritm de vot, care înseamnă cam 60% dintre alegătorii care au venit la vot la alegerile anterioare din 9 iunie 2024, prezența finală va fi sub 30%. Dacă crește ritmul de vot, atunci este posibil să ne apropiem de nivelul din 2024 care a fost la final de 41%. Depășirea prezenței de atunci de 41% pare, nu imposibilă, dar improbabilă acum”, a declarat directorul INSCOP.
Anul trecut, Nicușor Dan, actualul președinte, a câștigat alegerile la Primăria Capitalei cu 47,56%, însemnând 326.568 voturi. Pe a doua poziție s-a clasat Gabriela Firea, cu un scor de 22,18%.
Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a declarat, vineri, că „una dintre cheile deznodământului alegerilor pentru primăria Capitalei va fi prezența la urne a bucureștenilor care va influența semnificativ ponderea finală a fiecărui candidat”. În același timp, el a observat că oamenii sunt din ce în ce mai dezinteresați de aceste alegeri.
„În ultimele 3 săptămâni, în sondajele INSCOP, estimarea prezenței extrasă din declarațiile oamenilor a scăzut de la 62%, la 52%, la 51%, pana la 48%. Încă ridicată comparativ cu prezența efectivă de la alegerile locale din 9 iunie 2024 când a fost de 41%.
Pe de altă parte, tot în București, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din acest an, prezența a fost de 61%, iar în turul 1 de 50%. În turul 1 din noiembrie 2024, prezența în București a fost de 52%. E adevărat, alegeri diferite, cu regim juridic diferit de desemnare a alegătorului eligibil”, a afirmat Ștefureac.