News

Bucureștiul, lovit de o furtună cu puterea asemănătoare unui uragan. Străzi inundate, copaci doborâți de vânt și mașini avariate. Update

O furtună puternică a făcut ravagii în București, noaptea trecută, imaginile fiind apocaliptice. Zeci de străzi inundate și mașini avariate.
14.06.2024 | 15:29
Bucureștiul, lovit de o furtună cu puterea asemănătoare unui uragan. colaj Fanatik/ Foto Facebook Meteoplus
ADVERTISEMENT

O furtună cu puterea asemănătoare unui uragan a lovit, noaptea trecută, Bucureștiul. Administrația Naţională de Meteorologie a emis atenționări cod roșu de vreme severă valabile pentru Capitală, dar și pentru localități din Ilfov, Călărași și Ialomița, Giurgiu și Teleorman.

Update ora 15:30. Câte locuințe au fost afectate de furtună, în București și Ilfov

ISU București-Ilfov transmite noi informații privind intervențiile la care pompierii au fost solicitați în urma fenomenelor extreme, pe durata codului portocaliu și roșu.

ADVERTISEMENT

Până la ora 15:00, salvatorii au fost solicitați să gestioneze 528 de intervenții (447 în București și 81 în județul Ilfov). Așa cum specificam anterior, au fost raportate 398 de inundații.

De asemenea, pompierii au intervenit în cazul a 116 copaci căzuți din cauza furtunii și a șapte stâlpi de electricitate. „Au fost afectate în total 128 de străzi, 238 de locuințe, gospodării și subsoluri, 102 autoturisme”, transmite ISU în cele mai recente date.

ADVERTISEMENT

Update ora 11:30. Sute de străzi și locuințe, afectate în București și Ilfov

În urma fenomenelor meteorologile extreme, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) B-IF au intervenit în cazul a 504 solicitări pe parcursul nopții și în această dimineață (în intervalul orar 22:00-10:30).

Mai exact, 427 de intervenții au fost în București, iar 77 în județul Ilfov. În total au fost raportate 389 de inundații. De asemenea, 104 copaci și șapte stâlpi de electricitate au fost doborâți de vântul puternic.

ADVERTISEMENT

Conform pompierilor, au fost afectate 127 de străzi din București și Ilfov, dar și 229 de gospodării și subsoluri. 97 de mașini au fost avariate, în urma fenomenelor.

„Se acționează în continuare pentru rezolvarea situațiilor semnalate”, au adăugat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

ADVERTISEMENT

Furtună puternică în București, imagini apocaliptice

Codul roșu a fost în vigoare până la ora 00:30. În câteva minute a plouat cât pentru o lună întreagă. Zeci de străzi au fost inundate, mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, iar în anumite zone ale țării mașinile oamenilor au fost avariate de grindină și acoperișurile luate de vânt.

Și în Capitală au fost autoturisme distruse de copacii căzuți peste ele. Totodată, autoritățile au emis mesaj de avertizare Ro-Alert. Oamenii au fost sfătuiți să evite deplasările, să închidă ferestrele locuințelor și să evite adăpostirea sau trecea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor de publicitate ori „construcțiilor cu elemente ce pot fi ușor dislocate.”

În Capitală, pompierii au intervenit pentru a evacua apa de pe mai multe străzi. Cele mai afectate au fost Str. Mărului, Bld. Camil Ressu, Str. Piersicului, str. Osiris, Str. Pucheni, Str. Gagesti, dar și altele.

„Se vor semnala : Grindină de mari dimensiuni. Vijelie cu rafale de 70…90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30….40 l/mp, descărcări electrice. Observaţie :sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului Bucureşti”, informa ANM.

Schimbare de masă de aer asupra României

De altfel, fanii Coldplay care au mers joi seara pe Arena Națională pentru a asculta trupa, au fost surprinși de furtuna puternică în timp ce se întorceau spre case. Oamenii au rămas fără curent în mai multe zone din Capitală.

Directorul ANM, Florinela Georgescu spune că ne confruntăm cu o schimbare de masă de aer, foarte bruscă. Această modificare a vremii a venit cu fenomene severe în mai multe regiuni ale României, inclusiv în municipiul București.

„Este vorba despre o furtună care a evoluat în această după-amiază și în noaptea care a început și o așteptăm să continue, să evolueze până mâine dimineață dinspre partea de sud-vest a țării.

Dinspre Caraș Severin, Mehedinți, a traversat Oltenia, trenează încă deasupra Olteniei cu fenomene severe și se extinde spre partea centrală și estică a Munteniei.

Deci dinspre vest vine această furtună care acum a ajuns și deasupra județului Ilfov și spre București”, declara, seara trecută, directorul ANM la Antena 3 CNN.

ADVERTISEMENT
Produsul cu care românii au făcut un milion de euro în Germania: „Au...
Produsul cu care românii au făcut un milion de euro în Germania: „Au cumpărat o sută de TIR-uri pline!”
Scandal înainte de Jocurile Olimpice de la Paris. Umbrele lui Putin, puteri depline...
Scandal înainte de Jocurile Olimpice de la Paris. Umbrele lui Putin, puteri depline în conducerea CIO
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al...
Hăituită fără milă, Zoia Ceaușescu s-a ascuns în casa unui fotbalist imens al României. Cum a ajuns fiica dictatorilor României exilată în locuința acestuia
Domeniul în care românii câştigă peste 11.000 de lei lunar
Domeniul în care românii câştigă peste 11.000 de lei lunar
Momentul în care milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în...
Momentul în care milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România a fost umilit doar pentru că este român
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Lista completă a ștrandurilor din București. Unde te poți răcori în Capitală în...
Lista completă a ștrandurilor din București. Unde te poți răcori în Capitală în 2024, cel mai ieftin
Versurile care anunțau ce urmează să pățească Diana: ”Mori, draga mea, iubita mea...”
Versurile care anunțau ce urmează să pățească Diana: ”Mori, draga mea, iubita mea...”
Mulți pensionari ar putea ajunge în stradă. Problema care i-ar lăsa fără acoperiș
Mulți pensionari ar putea ajunge în stradă. Problema care i-ar lăsa fără acoperiș
💔💔💔Bomba MOMENTULUI! Betty Salam și-a părăsit soțul și a fugit cu un manelist...
💔💔💔Bomba MOMENTULUI! Betty Salam și-a părăsit soțul și a fugit cu un manelist celebru. S-a mutat deja cu acesta, iar fiul ei a rămas cu Cătălin Vișănescu
Interlop asasinat la o terasă din Chișinău. Cum a fost filmat criminalul
Interlop asasinat la o terasă din Chișinău. Cum a fost filmat criminalul
Plaja unică și spectaculoasă din Grecia de care puțini români știu. Un film...
Plaja unică și spectaculoasă din Grecia de care puțini români știu. Un film de top și doi actori legendari au pus acest loc pe harta atracțiilor de neratat