FCSB a obținut matematic titlul de campioană după ce s-a impus în fața Farului Constanța, scor 2-1, în etapa cu numărul 7 din play-off-ul SuperLigii.
După fluierul final al partidei de pe Arena Națională, jucătorii au sărbătorit împreună cu suporterii intrați pe suprafața de joc câștigarea campionatului.
Petrecerea a continuat la vestiare, acolo unde elevii lui Elias Charalambous au dansat și au cântat precum jucătorii lui Inter Milano, pe ritmurile melodiei ”Made in Romania”, a lui Ionuț Cercel.
În timp ce jucătorii petreceau în vestiar, tehnicianul Elias Charalambous a fost nevoit să meargă la conferința de presă pentru a discuta cu jurnaliștii.
După doar un minut, timp în care antrenorul a răspuns la întrebările presei, conferința a fost întreruptă de fotbaliștii campioanei, care au scandat în fața jurnaliștilor: ”Campionii, campionii”.
Pe lângă jucători, și Mihai Stoica a venit la conferința de presă pentru a participa la sărbătoare, fiind vizibil fericit pentru performanța obținută de FCSB.
Bucuria câștigării unui nou titlu de FCSB a fost nemărginită, iar Mihai Stoica nu a mai ținut cont că este plin de sânge și a sărbătorit alături de Peluza Nord.
Oficialul noii campioane din SuperLiga s-a lovit în timpul bucuriei de la finalul jocului și s-a ales cu arcada spartă. După ce a coborât din mijlocul suporterilor, conducătorul ”roș-albaștrilor” a primit un prosop cu care și-a șters sângele de pe față.