Fericire mare în cuplul Liviu Vârciu – Anda Călin după ce iubita artistului a născut pentru a doua oară, în mare secret. Femeia în vârstă de 30 de ani a împlinit dorința actorului aducând pe lume un băiețel, cei doi mai având împreună o fetiță, Anastasia (3 ani).
Actorul și cântărețul Liviu Vârciu se poate considera un bărbat norocos după ce iubita sa, Anda Călin, a născut un băiețel, cel de-al doilea copil al cuplului, mai având acasă o fetiță. Vestea venirii pe lume a bebelușului a fost confirmată de surse de încredere, potrivit click.ro.
Cunoscutul artist este în culmea fericirii, mai ales că-și dorea foarte mult un băiat având deja două fete. Liviu Vârciu mai are o fată din relația cu Ami Teiceanu, Carmina, care recent a împlinit frumoasa vârstă de 18 ani, așadar a devenit părinte pentru a treia oară.
Momentan niciunul dintre ei nu a făcut publice imagini cu bebelușul, însă toată lumea știe că Liviu Vârciu și-a dorit foarte mult să devină tată de băiat. Iată că acum dorința i s-a îndeplinit, Anda așteptând cu sufletul la gură să-și țină copilul în brațe.
„Liviu îşi doreşte băieţel pentru că are deja două fete. Anda este o mămică grijulie şi abia aşteaptă să îşi ţină în braţe al doilea copil”, mărturisea în urmă cu câteva luni o persoană apropiată cuplului, conform sursei citate.
Carmina, fiica actorului din relația cu Ami Teiceanu, a dat cărțile pe față în toamna anului trecut, într-un interviu pentru revista VIVA mărturisind că nu are o relație foarte apropiată cu tatăl ei, așa cum lasă acesta să se înțeleagă.
Mai mult decât atât adolescenta a declarat că Liviu Vârciu nu a susținut-o financiar în perioada copilăriei, plătindu-i pentru prima oară pensia alimentară în urmă cu 6 ani, precizând că nu a avut niciodată o legătură adevărată tată – fiică.
„Când eram mai mică, obișnuiam să nu zic nimic, deoarece nu voiam să îl pun într-o lumină proastă, dar acum, având în vedere că, în 7 luni, împlinesc 18 ani, văd altfel lucrurile și nu are rost să tac pentru cineva căruia nu-i pasă.
În contradictoriu cu ceea ce spune el, eu nu am avut niciodată parte de o vacanță din partea lui, de un cadou de Crăciun sau de afecțiune.
El se pricepe foarte bine să fabuleze și să mintă, și, deși este tatăl meu, nu mai pot păstra tăcerea despre aceste lucruri, pentru că mi se pare penibil deja ce face”, spunea Carmina la momentul respectiv.