Constantin Budescu (37 de ani) a fost pe stadion la meciul Turcia – România 1-0. Fostul internațional român a urmărit partida de la Istanbul din mijlocul fanilor naționalei lui Mircea Lucescu. Fostul mijlocaș ofensiv de la Petrolul Ploiești, Astra Giurgiu sau FCSB, printre altele, a apreciat că nu s-a văzut în mod foarte clar o diferență mare de valoare între cele două echipe.
Ba chiar a opinat că „tricolorii” ar fi putut obține o victorie pe stadionul lui Beșiktaș dacă ar fi avut puțină șansă. El s-a referit bineînțeles în mod special la acea bară a lui Nicolae Stanciu din finalul meciului. În cazul în care mijlocașul ar fi marcat la acea fază, partida ar fi urmat să se decidă în prelungiri sau poate chiar la loviturile de departajare, cu șanse reale de victorie pentru România, crede Budescu.
Fotbalistul cu 15 selecții și 5 goluri la echipa națională, în prezent liber de contract, ultima dată la CS Tunari, a opinat că jocul de la Istanbul a fost totuși destul de echilibrat per total, chiar dacă înaintea acestui meci mai toată lumea, în primul rând din România, susținea că formația lui „Il Luce” nu poate emite pretenții la calificare și că urma să fie surclasată de Turcia.
Nu în ultimul rând, Constantin Budescu a vorbit cu această ocazie și despre atmosfera, foarte plăcută pentru el, de la acest meci. „M-am luat după ei (n.r. după copii), dar oricum veneam. Mi-a plăcut (n.r. atmosfera din Turcia). Am jucat de la egal la egal, chiar dacă majoritatea a spus că nu avem șanse. A fost echilibrată partida și dacă înscriam la acea bară, mergeam sigur în prelungiri. Puteam să ne calificăm cu puțin noroc. Au avut o bară, dar au jucat la fel de slab și ei. Nu au fost cu nimic mai buni.
Am avut o reacție bună după gol. Dacă insistam puțin mai mult, poate marcam noi primii. Nu este plăcut, am dat și de o echipă bună, dar nu s-a văzut așa mare diferență. O experiență destul de plăcută. Nu am mai fost în postura asta, am stat în galerie. Rezultatul ne mai trebuia și ar fi fost totul așa cum ne-am propus”, a spus Constantin Budescu, potrivit digisport.ro.