Au început negocierile cu 14 jucători! Cine a SEMNAT primul

Update. Dani Coman, preşedintele formaţiei Astra Giurgiu, a anunţat că va începe să negocieze cu o parte din cei 14 jucători care au intrat în ultimele luni de contract pentru prelungire.

Astfel, Astra Giurgiu a ajuns la un acord cu Alexandru Stan, iar fundaşul în vârstă de 28 de ani a semnat un contract valabil pe încă două sezoane.

....................

Update. Nu mai puţin de 14 jucători de la Astra Giurgiu sunt pe final de contract, iar Dani Coman a anunţat că a început negocierile pentru a întări echipa.

Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, marcatori, comentariul live, statisticile partidei! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de astăzi

Preşedintele formaţiei Astra Giurgiu susţine că Ioan Niculae se implică la echipă şi promite că va construi un lot mult mai puternic.

"Este adevărat că sunt mai mulţi jucători care îşi vor termina contractele în vară. Sunt 14 jucători. Cu unii negociem prelungirea contractelor, iar de ceilalţi o să ne despărţim. O să vedeţi că o să ne facem o echipă mult mai bună decât ceea ce avem în prezent. Am început deja negocierile cu anumiţi jucători. Domnul Niculae este aproape de echipă şi vorbim despre ceea ce o să facem de la vară. El vine la fiecare meci şi îşi doreşte să facă performanţă, să avem o echipă la fel de bună ca cea de anul trecut când dominam campionatul", a spus Coman.

......................

Nu mai puţin de 14 jucători se află la final de contract, iar conducerea Astrei va începe, când de curând, negocierile, pentru prelungirea angajamentelor.

Fabricio, Cristian Oros, Ricardo Alves, Geraldo Alves, Alexandru Dandea, Alexandru Stan, Cristian Săpunaru, Takayuki Seto, Mansaly Boubacar, Florin Lovin, Filipe Teixeira, Romario Kortzog, Daniel Florea şi Daniel Niculae au contracte până pe 30 iunie 2017.

Dani Coman, preşedintele clubului, a dezvăluit, pentru FANATIK.RO, că vor începe, cât de curând, discuţiile pentru noi contracte cu Astra. Nu toţi sunt însă în vederile oficialilor. ”Da, sunt la final şi vom negocia cu o parte. Pe unii jucători îi avem în vedere, vrem să continue aici, alţii vor pleca”, a declarat Coman.

Negocierile vor demara în luna mai, atunci când se va fixa bugetul pentru următorul campionat. ”Nu ştim acum care va fi, dar aşteptăm să intre banii din participarea în cupele europene, aproximativ un milion de euro, plus ce va veni de la patron. Atunci vom şti concret pe ce buget ne bazăm, ce salarii vom oferi, atât jucătorilor, cât şi celor de pe banca tehnică”, a declarat Petre Buduru, preşedintele Consiliului de Administraţie al Astrei.

Încearcă prelungirea pentru Şumudică

Constantin Budescu şi Cristian Săpunaru, doi dintre jucătorii reprezentativi ai Astrei, mai au un an de contract, dar ar putea părăsi echipa. Săpunaru şi-ar fi anunţat apropiaţii că se gândeşte la un transfer în această vară. ”Sunt jucătorii noştri, mai au contract”, a spus Coman. Budescu nu are însă nici o ofertă concretă.

În privinţa antrenorului, Coman şi Buduru sunt de părere că Marius Şumudică va rămâne la Astra. ”Este prima opţiune, vom începe negocierile cu Şumudică!”, a spus Coman.

”Eu cred că ar fi bine şi pentru Şumudică să continue la Astra. Cunoaşte jucătorii, cum se lucrează aici...”, a spus şi Petre Buduru.

viewscnt
1 EUR4.6346 lei+0,0014
1 USD3.9285 lei+0,0100
1 XAU158.8245 lei+0,5663