Fotbal international

Buffon l-a convins pe Leonardo Bonucci să semneze cu PSG

01.07.2018 | 13:35
Buffon la convins pe Leonardo Bonucci sa semneze cu PSG

Aventura lui Leonardo Bonucci la AC Milan ar putea lua sfârșit după doar un sezon. Presa din Hexagon anunță că PSG l-a contactat pe italian și l-ar fi convins să semneze un contract.

Bonucci este tot mai aproape să plece de la AC Milan, mai ales că echipa italiană a fost sancționată de UEFA cu excluderea din cupele europene timp de un an. Decizia forului continentat a alertat celelalte cluburi mari din Europa, care imediat s-au orientat către Milan pentru posibile transferuri de jucători.

Buffon l-a convins pe Bonucci să plece la PSG

PSG s-a orientat către Bonucci și speră să obțină acordul jucătorului italian, iar pentru acest lucru s-a folosit de goalkeeperul Gigi Buffon. Campionul Italiei ar fi luat legătura cu Bonucci și chiar ar fi încercat să îl convingă să semneze cu echipa din capitala Franței. Mirajul câștigării Champions League ar putea cântări enorm în luarea unei decizii, având în vedere că italianul nu ar putea juca în cupele europene dacă rămâne la AC Milan.