Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat prin vot bugetul consolidat de venituri şi cheltuieli pe 2026, în el fiind prevăzute investiţii record în infrastructura critică. Anvelopa bugetară care urmează a fi folosită pentru implementarea obiectivelor strategice care se derulează în sectorul condus de Daniel Băluţă este estimată la peste 12 miliarde de lei, adică aproximativ 2,4 miliarde de euro.
Bugetul consolidat de venituri și cheltuieli al Sectorului 4 este construit și orientat, la fel ca şi în anii anteriori, către investiții de anvergură, cu derulare multianuală, în continuarea a șapte direcții de dezvoltare: infrastructura critică, ordinea și siguranța publică, educația, dezvoltarea publică (sănătate, reabilitare termică a blocurilor de locuințe ș.a.), zonele verzi, protecția mediului, transporturile și comunicațiile.
Cea mai mare parte a banilor este direcţionată către investiţii, aproximativ 10,7 miliarde de lei (88%). Restul de 12% reprezintă cheltuielile de funcționare ale Sectorului 4, precum asistența socială, mentenanța obiectivelor și ordinea publică, asigurarea stării de salubritate a spațiilor publice, înființarea de noi locuri de parcare, întreținerea parcurilor și a spațiilor verzi deja existente în sector sau extinderea acestora. Din această sumă, aproximativ 8 miliarde de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile disponibile prin PNRR, Programul Operațional Transport al Uniunii Europene și prin programe guvernamentale, precum Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și programele coordonate de Agenția Fondului de Mediu.
Cei mai mulţi bani, 7 miliarde lei, sunt alocaţi extinderii magistralei M4 de metrou, de la Gara de Nord la Gara Progresul. Tot în bugetul de investiţii au fost cuprinse proiecte de importanță majoră, precum Planșeului Unirii (peste 415 milioane lei) sau construirea Pasajului Apărătorii Patriei (aproximativ 150 milioane lei).
Educaţiei îi sunt alocate aproximativ 1,4 miliarde lei, bani ce vor fi alocaţi în lucrările de modernizare a şcolilor şi grădiniţelor, consolidare și de obținere a autorizațiilor de securitate la incendiu pentru aceste clădiri, utilizând inclusiv conceptul de „școală verde”, precum și implementarea programului național „Școli sigure și sănătoase”. Peste 1,9 miliarde de lei sunt alocaţii secţiunii „Dezvoltare”, cu aceşti bani urmând să fie continuată finanțarea lucrărilor de construire a Centrului de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei „Marius Nasta”, dar și lucrările privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe.
Votul consilierilor a fost salutat de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, care a afirmat: „Avem buget! Solid și coerent, care direcționează cea mai mare parte a resurselor financiare previzionate pentru 2026 (88%!) către proiectele de dezvoltare ale Sectorului 4! Și anul acesta, dezvoltarea comunității Sectorului 4 își pune bazele pe fondurile nerambursabile, europene și guvernamentale, ce se regăsesc în bugetul previzionat pentru acest an în proporție de peste 75%. Acest lucru este o dovadă în plus că drumul pe care Sectorul 4 l-a ales în ultimii ani este cel corect și că modelul de management pe care îl implementăm, cel orientat către investiții strategice, cu derulare multianuală, care să aducă plusvaloare nu doar zonei de sud a Bucureștiului, ci întregului oraș, este cel mai potrivit.
Pentru acest efort continuu de a identifica resursele necesare ducerii la bun sfârșit a tuturor investițiilor, le mulțumesc atât colegilor alături de care lucrez la primărie, cât și colegilor consilieri locali care au votat proiectul de buget”.