Cristi Chivu (45 de ani) a avut un prim sezon excelent pe banca Interului, reușind să cucerească eventul în Italia, iar reprezentanții fondului american de investiții Oaktree, care deține clubul, ar fi pregătit un buget de transferuri de 100 de milioane de euro pentru perioada de mercato din această vară, în așa fel încât „nerazzurrii” să își întărească lotul în vederea următorului sezon.
Suma de 100 de milioane de euro reprezintă doar punctul de plecare, bugetul urmând să crească în funcție de vânzările care vor exista în această vară. „Bugetul de transferuri va fi de cel puțin 100 de milioane de euro. Acest lucru va permite conducerii lui Inter să aibă un punct de plecare semnificativ, la care poate adăuga surplusul de vânzări (și posibilele plecări ale unor jucători cheie, în cazul unor oferte monstruoase), pentru a realiza obiectivele de transfer definite în coordonare cu antrenorul Cristian Chivu”, au notat cei de la TuttoMercatoWeb.
Cei de la Oaktree au participat marți la o ședință de aproximativ 3 ore și jumătate alături de Cristi Chivu, președintele Giuseppe Marotta și directorii Piero Ausilio și Dario Baccin, subiectul principal fiind chiar planurile pentru următorul sezon. Nu s-a discutat foarte mult despre prelungirea înțelegerii lui Cristi Chivu, care ar urma să fie parafată după finalul sezonului. Campioana Italiei a sărbătorit titlul alături de fani după remiza cu Verona și va încheia sezonul sâmbătă, 23 mai, cu un duel pe terenul Bolognei.
Cei de la L’Interista au dezvăluit principalele ținte ale lui Inter în perioada de transferuri din vară. În defensivă, „nerazzurii” ar dori doi jucători, unul experimentat și unul tânăr. Pe listă s-ar afla Tarik Muharemovic (23 de ani), fotbalist care a impresionat în tricoul lui Sassuolo, însă un element care stă în calea unui posibil transfer este faptul că rivala Juventus deține 50% din drepturile jucătorului. Cât despre fundașul experimentat, acesta ar putea fi Gianluca Mancini, de la AS Roma.
La mijlocul terenului, se vorbește de mai multe luni despre o posibilă revenire a lui Aleksandar Stankovic, vândut de „nerazzurri” în vara anului trecut la Club Brugge. Fiul legendei Dejan Stankovic a lucrat cu Cristi Chivu la echipa Primavera a Interului și ar putea fi achiziționat cu 23 de milioane de euro. Alte variante în linia de mijloc ar fi Manu Kone de la AS Roma, fotbalist pe care Cristi Chivu îl dorește de mai mult timp, sau Curtis Jones de la Liverpool.
În atac, antrenorul român are deja în lot patru variante de top, Lautaro Martinez, Marcus Thuram, Pio Esposito și Ange-Yoan Bonny, însă chiar și în acest context, Inter caută un jucător cu un profil diferit, iar principala țintă ar fi internaționalul bosniac Kerim Alajbegovic (18 ani), fotbalistul care evoluează la Red Bull Salzburg putând fi achiziționat cu mai puțin de 20 de milioane de euro.