News

Bugetarii își primesc salariile mai devreme în luna august. Care sunt noile zile de leafă în sectorul public

Ministerul Finanțelor a emis un ordine prin care bugetarii își vor primi salariile mai devreme în luna august, devansarea fiind valabilă pentru aproape toți angajații statului.
27.07.2023 | 14:21
Bugetarii isi primesc salariile mai devreme in luna august Care sunt noile zile de leafa in sectorul public
Bugetarii vor primi salariile mai devreme pentru a merge în vacanța de Sfânta Maria/ Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Aproape toți angajații din sectorul public vor primi salariile mai devreme în luna august, cei vizați de măsură având ziua normală de leafă la mijlocul lunii. Devansarea anunțată printr-un ordin al ministrului de Finanțe este de până la patru zile, întrucât Guvernul a anunțat încă din luna decembrie că ziua de luni, 14 august, va fi liberă astfel încât bugetarii să facă una din tradiționalele „punți” între zilele de weekend și o zi de sărbătoare legală, în acest caz marți, 15 august, când ortodocșii celebrează Adormirea Maicii Domnului.

Trei zile de plăți făcute de stat

Cum mulți dintre bugetari au ca zi de salariu datele de 10, 12, 13, 14 și 15 ale fiecărei luni, Ministerul de Finanțe a decis să devanseze plățile în luna august, astfel încât bugetarii să plece cu buzunarele pline în minivacanța din 12-15 august. Devansarea oricum era necesară pentru cei cu ziua de salariu pe 12 și 13 întrucât aceasta pică luna viitoare în zi de weekend. Graficul după care bugetarii își primesc salariile mai devreme este următorul:

ADVERTISEMENT

a) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 10 , plata se efectuează în data de 9;

b) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 12, respectiv 13, plata se efectuează în data de 10;

ADVERTISEMENT

c) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11.

Care sunt bugetarii care-și primesc salariile mai devreme

Astfel instituțiile care aveau ziua de leafă pe 10 le vor primi în ziua de miercuri, 9 august: Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, Ministerul Mediului, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Secretariatul de Stat pentru revoluționarii din decembrie 1989, Agerpres, CNCD, Consiliul Superior al Magistraturii, Autoritatea Electorală Permanent, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Inspecția Judiciară, Ministerul Antreprenoriatului și Comerțului, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, ANCOM, Academia de Științe ale Securității Naționale, Institutul de Drept Public și Științe Administrative al României.

ADVERTISEMENT

Joi, 10 august, se vor face plățile la instituțiile care au zilele de leafă pe 12 și 13 ale fiecărui luni: CNSAS, Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Public, Institutul Cultural Român, Consiliul Economic și Social, Academia Oamenilor de Știință din România, Registrul Urbaniștilor din România.

În fine, vineri, 11 august, se vor da banii angajaților din instituțiile care, în mod normal, le primesc în zilele de 14 și 15: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Sportului, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii, Agenția Națională de Integritate, SRI, SIE, SPP, STS, Academia Română, ANSVSA, Consiliul de Monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Ministerul Cercetării și Digitalizării, Ministerul Familiei și Tineretului, Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate.

ADVERTISEMENT

Devansarea zilelor de salariu pentru bugetari este o veste bună și pentru operatorii de turism din țară care vor avea un număr mare de clienți în weekendul prelungit aprobat de Guvern. În plus, o mare parte din bugetari care merg în minivacanță vor prefera să rămână în țară pentru a utiliza tichetele de vacanță de care beneficiază.

ADVERTISEMENT
Tags:
Adrian Cristea, la momentul adevărului » Ce regret imens are după despărțirea de...
Adrian Cristea, la momentul adevărului » Ce regret imens are după despărțirea de femeia care a spus: „L-am luat pe Adi care era nimeni, nimic”
S-a despărțit de fostul atacant al României, iar acum și-a refăcut viața în...
S-a despărțit de fostul atacant al României, iar acum și-a refăcut viața în Dubai
Explozii puternice în portul Feodosia. Rusia afirmă că Ucraina a atacat Crimeea cu...
Explozii puternice în portul Feodosia. Rusia afirmă că Ucraina a atacat Crimeea cu 38 de drone
Divorț cu scandal! Soția îl amenință, după ce fotbalistul nu i-a mai dat...
Divorț cu scandal! Soția îl amenință, după ce fotbalistul nu i-a mai dat bani ca să-și cumpere apartament
Un nou serviciu de streaming intră în România
Un nou serviciu de streaming intră în România
Factură de infarct pentru o familie dintr-un sat din Hunedoara. Le-a fost tăiat...
Factură de infarct pentru o familie dintr-un sat din Hunedoara. Le-a fost tăiat curentul, iar acum copiii îşi fac temele la lampă
Cum sunt tratați românii la o școală din Ungaria. Un vlogger din România...
Cum sunt tratați românii la o școală din Ungaria. Un vlogger din România a filmat totul VIDEO
Șofer drogat la volanul unui bolid de 260.000 de euro, prins pe străzile...
Șofer drogat la volanul unui bolid de 260.000 de euro, prins pe străzile din Arad. Mașina avea numere false
Incredibil ce a apărut la mormântul Mioarei Roman la 9 zile după deces!...
Incredibil ce a apărut la mormântul Mioarei Roman la 9 zile după deces! Oana Roman a rămas uimită...
Când a fost primul BAC din România. Cum arătau diplomele și subiectele
Când a fost primul BAC din România. Cum arătau diplomele și subiectele
Cristina Șișcanu s-a filmat în duș și a pus imaginile pe internet! Pozele...
Cristina Șișcanu s-a filmat în duș și a pus imaginile pe internet! Pozele au stârnit discuții aprinse! FOTO
Se întoarce iarna în București. Meteorologii au actualizat prognoza pentru martie 2024
Se întoarce iarna în București. Meteorologii au actualizat prognoza pentru martie 2024
Ce să faci ca să nu fii escrocat pe internet. 60% din banii...
Ce să faci ca să nu fii escrocat pe internet. 60% din banii furați aparțin victimelor înșelate cu oferte de „investiții profitabile”
Singurul județ din România conectat la două autostrăzi și cu aeroport. Va fi...
Singurul județ din România conectat la două autostrăzi și cu aeroport. Va fi un „motor” al economiei