Bugetul pe 2021 a fost aprobat în comisiile de buget-finanțe. Ce s-a întâmplat cu toate amendamentele opoziției 

Alexandru Năstase   
în News
27/02/2021, 15:26
Bugetul pe 2021 a fost aprobat în comisiile de buget-finanțe. Ce s-a întâmplat cu toate amendamentele opoziției 
Florin Cîțu a câștigat un prim război în privința bugetului. Sursa foto - ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Bugetul pe 2021 a fost aprobat în comisiile de buget -finanțe. Acestea au dat raport favorabil la proiectul Legii bugetului de stat. De remarcat că  s-au înregistrat 25 de voturi “pentru” şi 16 voturi “împotrivă”

Interesant este că în dezbaterile din comisii nu a fost adoptat niciun amendament, proiectul fiind trecut în forma Guvernului.

Senatul şi Camera Deputaţilor se vor reuni luni, de la ora 16,00, în şedinţă comună pentru dezbateri în plen, urmând ca marţi să fie dat votul final la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021

Bugetul de stat a fost aprobat în comisiile de buget -finanțe

Vă reamintim că premierul Florin Cîţu a afirmat că noţiunea că bugetul pentru acest an este mic este una falsă, care nu este susţinută de date.

„Când ne uităm la buget, este un buget mai mare decât anul trecut, deficitul în scădere şi totuşi sunt 80 miliarde lei, bani pe care îi punem în economie peste veniturile pe care le luăm din economie”, a adăugat şeful Guvernului.

„Este un buget concentrat pe investiţii, are în centru investiţiile şi un buget care forţează reforma în administraţia publică, centrală şi locală. De aceea prefer să iasă din Parlament aşa cum a fost votat în Guvern”, a mai afirmat Florin Cîţu.

Referitor la faptul că unii reprezentanţi ai coaliţiei au susţinut că bugetul este mai mic cu 20%, comparativ cu anul trecut, şi că unele persoane din coaliţie au fost de acord că e un buget subdimensionat, iar la rectificarea bugetară bugetul va fi mai mare, premierul a ținut să explice că nu este adevărat..

„Eu nu ştiu ce se întâmplă la rectificarea bugetară. În acest moment, bugetul României nu putem să spunem că este mic. Avem un buget cu cheltuieli mai mari decât anul trecut. Nu avem cum să spunem că este un buget mic.

Eu v-am spus că bugetul României, trebuie să ne uităm la tot bugetul României, cum au fost împărţiţi banii. Au fost împărţiţi banii pe care îi avem din veniturile cetăţenilor, 32,76% din PIB au fost împărţiţi în toate ministerele pe priorităţi, pe proiecte de priorităţi.

Bugetele, bineînţeles, dacă ne uităm la 2019 sunt mai mari, 2020 a fost un an special cu priorităţi pentru toată lumea, fiecare minister a avut cheltuieli suplimentare cu pandemia anul trecut. Unele dintre ele nu se mai regăsesc anul acesta.

Cheltuielile sunt mai mari şi injectăm şi 80 miliarde lei. Această noţiune că este un buget mic este falsă şi nu este susţinută de date”, a explicat Cîţu.

Închide ×