Fotbal intern

Buldozerele au intrat și în oficiala din Ghencea. Cum arată acum stadionul Steaua. Galerie foto

04.10.2018 | 11:27
Buldozerele au intrat si in oficiala din Ghencea Cum arata acum stadionul Steaua Galerie foto

O nouă etapă a lucrărilor de execuție a stadionului Steaua s-a derulat miercuri, când buldozerele au intrat și în tribuna oficială a arenei din Ghencea și au pus-o la pământ. Compania Națională de Investiții a imortalizat momentul în care utilajele demolează ceea ce a mai rămas din “templul fotbalului românesc.” În locul bătrânului stadion care a fost martorul atâtor performanțe de neuitat se va construi o nouă arenă modernă, de 30.000 de locuri. VEZI IMAGINI SUS ÎN GALERIA FOTO

După ce mai întâi au fost demontate toate scaunele din tribunele stadionului, suporterii putând să ia acasă bucăți din ele drept amintire, dar și gazonul pe care în urmă cu ani buni călcau Lăcătuș, Pițurcă, Hagi și multe alte glorii, după ce tribunele au fost făcute una cu pământul de buldozere, utilajele au fost aduse din nou în Ghencea, de această dată pentru a transforma în moloz și ultima bucățică rămasă până acum în picioare: tribuna oficială.

Buldozerele au intrat și în oficiala din Ghencea
Buldozerele au intrat și în oficiala din Ghencea

CNI a anunțat că buldozerele au demolat tribuna oficială a stadionului Steaua

Cei care s-au bucurat alături de echipa Stelei pe stadionul din Ghencea și-au luat “suveniruri” de pe arena pe care ajunseseră să o numească “acasă”, în cadrul unui eveniment organizat de Clubul Sportiv al Armatei, iar ultrașii din Peluza Sud au mers ulterior să cânte pentru ultima dată în templu. Sunt sentimente care nu pot fi șterse de niciun interes sau război purtat pentru stemă și palmares, sunt goluri și momente pe care iubitorii fotbalului nu le vor uita.

În locul stadionului Steaua va fi construită o arenă modernă
În locul stadionului Steaua va fi construită o arenă modernă

Pentru a lăsa o ultimă imagine celor care s-au simțit ca acasă pe stadionul Steaua, Compania Națională de Investiții a făcut câteva fotografii cu buldozerele care “mușcă” fără milă din tribuna oficială. Autoritățile își propun să construiască o nouă arena modernă, de 30.000 de locuri, care să găzduiască meciuri din cadrul EURO 2020. Dacă vor reuși să ducă lucrările la bun sfârșit în timp util rămâne de văzut.

Tribuna oficială, stadionul Steaua din Complexul Ghencea
Tribuna oficială, stadionul Steaua din Complexul Ghencea