Bumba s-a transferat la CFR Cluj! Ardelenii mai VÎNEAZĂ un GREU

Claudiu Bumba a revenit în România şi va evolua la CFR Cluj în retur. Tînărul atacant român a plecat de la Hapoel Tel Aviv din cauza unor probleme financiare şi va evolua la Cluj cel puţin pînă în vară.

Anunţul a fost făcut de preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, care a vorbit despre mai multe subiecte:

despre Bumba şi transferul lui Deac: "Claudiu Bumba a fost la Cluj şi va fi jucătorul nostru. Şi pe Ciprian Deac îl dorim foarte mult. El e foarte legat de club, e produsul nostru şi dacă îşi reziliază în Kazahstan sînt şanse mari să semneze cu noi. Dar încă nu este sută la sută perfectat, e doar o dorinţă reciprocă. Dacă îl aducem şi pe Deac ne-am întărit unde aveam nevoie şi sper să fim şi mai buni în partea a doua a campionatului", a spus Mureşan.

despre Jakolis: "Trebuie să lupte să devină titular la Steaua. Probabil are probleme de adaptare. Eu nu mai fac schimburi, când eram mic făceam schimburi de timbre, de atunci nu m-am mai ocupat de asemenea lucruri", a glumit Mureşan.

despre venirea unor noi investitori: "Lucrurile sunt pe un făgaş bun şi eu sper să se realizeze. Sper ca până la începutul lunii mai sau cel mai târziu la jumătatea lunii mai să se realizeze", a declarat Mureşan.

viewscnt
1 EUR4.6599 lei+0,0343
1 USD3.8182 lei+0,0496
1 XAU163.5981 lei+0,9231