News

Chiri a declanşat RĂZBOIUL între “beţivi”. Contre VIOLENTE între “TITULARII” din echipa “şpriţarilor”

Imaginile în care Vlad Chiricheş cade în zăpadă după o seară în care a consumat alcool peste măsură au făcut înconjurul lumii. Cunoscut ca fiind un băiat de pahar, Adrian Bumbescu, fostul...
30.01.2014 | 09:55

Imaginile în care Vlad Chiricheş cade în zăpadă după o seară în care a consumat alcool peste măsură au făcut înconjurul lumii. Cunoscut ca fiind un băiat de pahar, Adrian Bumbescu, fostul mare fundaş al Stelei, a comentat, în stilui-i caracteristic, escapada bahică a fotbalistului lui Tottenham.

“Hai, dom’le! Păi ce, Chiricheş e de şpriţ?! Cred că n-a băut mai mult de două pahare şi a ajuns aşa. Păi ce, e de talia noastră?! E rîndunică la şpriţ! Nu e de naţională! Se îmbată şi cu aer!”, a spus Bumbescu pentru Ring.

SG208833bumbescu

Cel supranumit “Colonelul” a creionat şi un prim unsperezece al naţionalei noastre de şpriţ, n-a uitat nici de rezerve şi n-a ezitat să menţioneze şi multe nume grele dispărute dintre noi, în frunte cu Dobrin şi Dumitrache.

Titulari: Narcis Coman – Ştefan Iovan, Gino Iorgulescu, Adrian Bumbescu, Daniel Prodan – Nicolae Dobrin, Dănuţ Lupu, Lucian Bălan, Mircea Irimescu – Florea Dumitrache, Mircea Sandu. Antrenor: Valentin Stănescu

Rezerve: Dumitru Moraru, Bogdan Lobonţ (portari) – Ilie Bărbulescu, Lajos Sătmăreanu, Cornel Dinu, Florea Văetuş, Aurică Beldeanu, Alexandru Boc, Sandu Gabriel, Teodor Lucuţă, Constantin Donose, Zoltan Crişan, Daniel Pancu, Sandu Neagu, Gabriel Tamaş, Ilie Tătar.

“Am făcut o echipă a «veselilor»”

Adrian Bumbescu n-a negat că a alcătuit o echipă a celor îndrăgostiţi de petreceri, dar susţine că nu a dorit să jignească pe vreunul din cei incluşi de el în echipa naţională a şpriţarilor. “Eu nu am vorbit nimic de Chiricheş şi nu am vrut sub nici o formă să se înţeleagă că am făcut vreun top sau vreo echipă a beţivilor din fotbalul românesc. De acum încolo o să fiu mult mai atent ce vorbesc pentru că văd ce a ieşit acum. Eu am făcut o echipă a veselilor, nu a oamenilor de pahar”, a declarat Bumbescu pentru FANATIK.RO.

“Din beţie te mai trezeşti, din prostie niciodată!”

“Colonelul” a declanşat furtuna după aceste declaraţii. FANATIK.RO a discutat cu o parte din cei incluşi în echipa “şpriţarilor” de Adrian Bumbescu, iar cei mai vehemenţi la spusele fostului fundaş al Stelei au fost Daniel Prodan, Mircea Irimescu, Ştefan Iovan, dar şi Gica, soţia lui Nicolae Dobrin.

„Daniel Prodan nu mai bea de doi ani, nu a mai pus pic de alcool în gură în această perioadă. Într-adevăr, a fost o vreme în care mai trăgeam cîte un şpriţ. Dar, trebuie să fim responsabili de trecutul nostru şi trebuie să ni-l asumăm, indiferent că este vorba de un pahar de şpriţ, acte de corupţie, sau dosare penale. Istoria nu o putem contrazice, iar cine îşi asumă trecutul şi faptele este un caracter. Închei cu o vorbă din Ardeal: «Din beţie te trezeşti, dar din prostie niciodată!» Daniel Prodan îşi asumă trecutul, inclusiv prezentul”, a spus Daniel Prodan pentru FANATIK.RO.

images

“Cine are faţă de beţiv, eu sau el?”

Mircea Irimescu a luat foc cînd a auzit că a fost “selecţionat” în acest lot. “Eu cred că Bumbescu nu mai este sănătos la cap şi nu mai are respect de nici un fost coleg de al lui. Să îi fie ruşine pentru faptul că m-a băgat într-o astfel de echipă şi a băgat în oală o grămadă de nume mari, titani ai fotbalului românesc. Eu vreau să rămîn în istoria fotbalui craiovean şi al celui românesc datorită calităţilor mele şi a şutului puternic pe care toată lumea ştia că îl aveam. Acum îmi dau seama de ce acest om a fost capabil să se certe cu Iovan. E ca şi cum m-aş certa eu vreodată în viaţa mea cu Sorin Cîrţu. Păi cum să fac eu aşa ceva? Cum pot eu oare vreodată să îi atac aşa de murdar pe foştii mei colegi din Craiova Maxima cu a făcut el cu Fane Iovan? Îi transmit lui Bumbescu să se uite, înainte să mă bage pe mine în echipa şpriţarilor, la fizionomia lui, iar apoi să vă uitaţi si voi la mine. Cine are faţă de beţiv, eu sau el? Să îi fie ruşine!”, a spus Mircea Irimescu pentru FANATIK.RO.

233963-mircea-irimescu

“El s-a băgat printre «titulari»?

Ştefan Iovan s-a certat la cuţite cu Adrian Bumbescu după ce “Colonelul” a fost demis de la naţionala de juniori. În timp, cei doi a continuat să se atace. “Moţăţei” n-a suportat ultimul atac al fostului coleg şi a sărit la gîtul acestuia. “Voi credeţi că acest personaj mai merită o replică? Las lumea să judece ce poate să debiteze acest om. El măcar a avut curajul să se bage printre titulari? Nu mai am nimic de comentat. Eu acum mă aflu în Italia şi chiar acest Bumbescu nu mai merită să îi dau un răspuns. Cu mine el a terminat prietenia de mult”, a spus Ştefan Iovan pentru FANATIK.RO.

download

“Mai juca soţul meu pînă la 35 de ani dacă era beţiv?”

Gica Dobrin, soţia regretatului Nicolae Dobrin, a răbufnit după ce a auzit că Bumbescu l-a inclus în lista “beţivilor” de elită. “Nu-vine să cred că a spus aşa ceva! Păi de unde şi pînă unde îl cunoaşte pe soţul meu? Eu nu l-am văzut niciodată la mine în casă sau în anturajul lui Gicu. Probabil a făcut acele declaraţii pentru bani. Păi dacă soţul meu era un beţiv cum aş fi stat alături de el 41 de ani? Nu-l cunosc pe acest Bumbescu, este, probabil, un neisprăvit, un om care nu a fost în stare să-şi facă un rost în viaţă. De unde şi pînă unde l-a cunoscut el pe Gicu? Nu a fost în anturajul nostru pentru că eu am fost tot timpul cu Gicu şi l-aş fi cunocut. Pe Bumbescu l-a uitat lumea şi acum îşi face reclamă pe spatele soţului meu. Să fie sănătos, probabil şi-a luat bani, ce-i pot spune eu acum? Păi mai juca soţul meu fotbal pînă la 35 de ani dacă era beţiv? Ar fi fost şi el căsătorit de şapte ori dacă nu era un om de casă”, a spus Gica Dobrin pentru FANATIK.RO.

dobrin-si-sotia_c93991d53b